Instanța supremă, decizie legată de modul în care se aplică prescripția

Instanța supremă, decizie legată de modul în care se aplică prescripțiaJustiție. Sursa foto: Dreamstime.com

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cum se aplică prescripția, dincolo de poziția dată de CJUE. Astfel, instanța supremă și-a menținut poziția vizavi de aplicarea principiului „mitior lex” în materia întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie legată de prescripție

Decizia 37/2024 a ÎCCJ a fost emisă de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Aceasta răspunde sesizării Curții de Apel Târgu Mureș.

Astfel, ÎCCJ a decis că instanțele de judecată din România trebuie să țină cont de interpretarea dată Decizia nr. 67/2022, privind aplicarea principiului „mitior lex” în contextul prescripției răspunderii penale.

Decizia instanței supreme

Decizia nr. 67/2022 a ÎCCJ prevede că principiul „mitior lex”, care favorizează aplicarea legii mai blânde, se va respecta în contextul întreruperii prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte de Casație și justiție

Sursa foto: Arhiva EVZ

Regula va fi aplicată și în cazul actelor de procedură efectuate înainte de data publicării Deciziei 297/2018.

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Instanţele de judecată sunt obligate să lase neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU? si stabilește că: 1. Instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct.1 teza a II-a).”, arată ÎCCJ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie legată de aplicarea prescripției

2. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală se va aplica în condițiile stabilite de aceasta, si actelor de procedură efectuate înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2024”, conform deciziei ÎCCJ.