Instagram adaugă o funcție revoluționară. Ce schimbări aduce pentru utilizatori
- Iulia Moise
- 30 mai 2025, 22:34
fotografii Instagram / sursa foto: dreamstime.comCu toate că Instagram este cea mai populară platformă de socializare axată pe imagini și, ulterior, pe videoclipuri, până acum nu a permis postarea fotografiilor realizate de utilizatori cu camerele telefoanelor în formatul lor natural, potrivit britannica.com.
Instagram va renunța la decuparea fotografiilor
Rețeaua de socializare va introduce suport pentru imaginile în format 3:4, care este standardul pentru fotografiile capturate de camerele telefoanelor mobile, conform News.ro.
Această schimbare va permite ca fotografiile realizate cu telefonul să fie afișate pe Instagram exact așa cum au fost surprinse, fără a mai fi modificate.
Anterior, imaginile erau decupate, iar porțiuni semnificative din partea superioară și inferioară erau eliminate înainte de publicare.
Formatul nativ al camerelor telefoanelor mobile va putea fi utilizat atât pentru postarea de fotografii individuale, cât și în carusele care conțin mai multe imagini. Utilizatorii vor avea în continuare opțiunea de a publica fotografii în alte formate, precum 4:5 sau 1:1.
Noi recomandări ale UE pentru platformele online
În plus, în luna mai, Uniunea Europeană a inițiat o consultare referitoare la recomandările pentru platformele online, cum ar fi TikTok și Instagram, cu scopul de a îmbunătăți securitatea minorilor, o prioritate a executivului european.
Un regulament al UE privind serviciile digitale, care a intrat în vigoare anul trecut, are ca obiectiv protejarea utilizatorilor prin impunerea unor restricții pentru internauți.

copii care stau online / sursa foto: dreamstime.com
În special, se urmărește implementarea unui control al vârstei pentru a reduce expunerea copiilor la pornografie și alte conținuturi inadecvate.
Conform recomandărilor Comisiei Europene, conturile copiilor ar trebui să fie setate standard ca fiind private, pentru a diminua riscul de contacte nesolicitate cu străini.
Instagram, măsuri de siguranță pentru adolescenți
De asemenea, Meta a anunțat extinderea măsurilor de siguranță pentru adolescenți pe Instagram, interzicând funcția live a platformei pentru utilizatorii sub 16 ani, cu excepția cazului în care au consimțământul părinților.
Aceștia vor avea nevoie de aprobatul părinților și pentru a dezactiva o funcție care estompează imaginile ce conțin nuditate suspectă în conversațiile private.