Înșelătorie de proporții în Germania, plănuită de un român. Cum a fost dejucată

Înșelătorie de proporții în Germania, plănuită de un român. Cum a fost dejucată

Un român de 28 de ani, care pusese la cale o înșelătorie prin care încerca să câștige, în Germania, zeci de mii de euro la fiecare "lovitură", a fost capturat de polițiști, urmând să ajungă la închisoare.

Planul românului a fost dat peste cap de angajatul unei bănci, care a observat o tranzacție suspectă, a relatat publicația germană tag24.de.

Un angajat al unei bănci, din Meissen, a observat că o femeie, de 84 de ani, voia să retragă 25.000 de euro din contul bancar și a informat imediat poliția. În urma anchetei începute, oamenii legii au descoperit că bătrâna a fost păcălită de un român care se dădea drept polițist.

Acesta a apelat-o telefonic și i-a spus că economiile nu sunt sigure în acest moment la bănci și ar face bine să-i predea oamenilor legii. Femeia a fost convinsă să procedeze și a solicitat retragerea a 25 000 euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii au vorbit cu bătrâna, după ce au fost sesizați de angajatul băncii și într-adevăr, cu o zi înainte, un presupus ofițer de poliție o sunase ore întregi.

Oamenii legii l-au identificat rapid pe Marian R. un român din Berlin cu datorii la jocuri de noroc.

Polițiștii i-au pregătit un flagrant și nu mare le-a fost surpriza să vadă că Marian venise și cu tatăl său vitreg pe post de șofer ca să încaseze banii de la victime. Aceștia au convenit inclusiv un cod pentru predarea banilor.

Un anchetator a spus judecătorului că astfel de înșelătorii nu sunt reclamate și trec adesea neobservate având uneori consecințe crude pentru victime.

"Mulți sunt rușinați să dezvăluie ce li s-a întâmplat. De aceea, multe astfel de înșelătorii nu sunt raportate", a spus polițistul. "Victimele se retrag complet, se tem. Acest lucru merge până la sinucidere," a povestit omul legii, potrivit stiridiaspora.ro.