INSCOP: Sănătatea, educaţia şi ordinea publică - evaluate de români ca mergând în prezent mai rău ca în comunism
- Mircea Marian
- 17 decembrie 2014, 11:25
Sănătatea, educaţia, siguranţa/ordinea publică, agricultura şi industria sunt domeniile evaluate de români ca mergând acum mai rău decât în perioada de dinainte de 1989, în timp ce transportul public, turismul, apărarea ţării, politica externă, justiţia şi administraţia publică sunt văzute ca funcţionând mai bine în prezent decât în perioada comunistă, relevă un barometru realizat de INSCOP, citat de Agerpres.
Potrivit cercetării, comparativ cu situaţia dinainte de 1989, 63,4% dintre respondenţi consideră că transportul public merge mai bine acum, 27% consideră că mergea mai bine înainte de 1989. În ceea ce priveşte turismul, 56,5% dintre respondenţi consideră că merge mai bine acum, 33,3% înainte. În privinţa apărării ţării, 56,4% consideră că lucrurile stau mai bine acum, 31,1% înainte. În privinţa politicii externe, 54,3% consideră că situaţia este mai bună acum, 26,8% înainte. În raport cu justiţia, 49,9% evaluează situaţia ca fiind mai bună acum, 38,2% atunci, în timp ce în raport cu administraţia publică, 45,6% consideră situaţia mai bună acum, 36,6% atunci.
Vizavi de sănătate, 40,1% dintre respondenţi spun că lucrurile merg mai bine acum, 51,3% mai bine atunci, iar în ce priveşte siguranţa/ordinea publică, 37,8% consideră domeniul ca funcţionând mai bine în prezent, în timp ce 52% spun că situaţia era mai bună înainte de '89. 31,1% spun că lucrurile stau mai bine în prezent în educaţie, 60% în trecut, 28% sunt de părere că lucrurile stau mai bine în agricultură în prezent, 62,1% atunci, 24% consideră că situaţia e mai bună în industrie acum, faţă de 66,9% care consideră că era mai bine atunci.
Conform barometrului citat, un procent important dintre români cred că viaţa în România, la 25 de ani de la căderea comunismului, e mai rea decât înainte de 1989, dar consideră că în următorii 25 de ani viaţa va deveni mai bună. Majoritatea românilor sunt de acord că, după 25 de ani de democraţie, România este o ţară mai liberă, dar în care nu există mai multă dreptate.
Astfel, românii cred în proporţie de 40,5% că, la 25 de ani de la căderea comunismului, viaţa în România e mai rea decât înainte de 1989. 32,9% cred că este mai bună, 17,2% că este la fel, 9,4% nu ştiu sau nu răspund, arată cercetarea INSCOP Research.
Impresia că viaţa este acum mai rea decât atunci creşte o dată cu vârsta: 30,7% dintre cei până în 30 de ani, 40% dintre cei între 31 şi 50 de ani şi 45,8% dintre cei peste 50 de ani cred că viaţa este mai rea acum.
Totodată, 52% dintre români cred că în următorii 25 de ani viaţa în România va fi mai bună decât în prezent. 23,3% cred că va fi la fel, 12% că va fi mai rea, 12,7% constituie non-răspunsuri.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul” în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2014. Volumul eşantionului a fost de 1.076 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.