O echipă de muncitori a fost trimisă vineri să  asfalteze singura stradă cu piatră cubică din localitate. Localnicii de pe strada Pictor Dumitru Norocea au protestat, așa că muncitorii au plecat, lăsând în urmă o stradă pe jumătate unsă cu smoală.

Pe Bulevardul Basarabilor, pe unde va trece cortegiul funerar, în drum spre Catedrala Arhiepiscopală şi Regală, angajaţii de la Spaţiile Verzi și asfaltatorii au fost să lăsați să-și vadă de treabă.

Se lucrează şi în curtea noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale, acolo unde va fi înmormântată Regina Ana. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
Autoritățile locale susțin că nu e vorba de heirupism, lucrări fiind programate să aibă loc în cursul acestui an.

Toate aceste lucrări vor trebui încheiate pe 11 august, pentru că în următoarele 3 zile, oraşul va fi în doliu. Din acest motiv, au fost reprogramate festivităţile dedicate Zilelor oraşului, stabilite pentru mijlocul lunii. Cortegiul funerar va ajunge la Curtea de Argeş pe 13 august.

Te-ar putea interesa și: