INFOTRAFIC. Condiţii GRELE de TRAFIC în 14 JUDEŢE. Poleiul face dificilă CIRCULAŢIA autovehiculelor

INFOTRAFIC. Condiţii GRELE de TRAFIC în 14 JUDEŢE. Poleiul face dificilă CIRCULAŢIA autovehiculelor

Centrul Infotrafic informează că joi, la ora 11,00, se circula îngreunat din cauza poleiului pe mai multe artere rutiere din 14 judeţe.

Este vorba de Argeş, Buzău, Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Harghita, Prahova, Tulcea şi Vrancea.

 

În judeţul Buzău, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile traficul a fost oprit DN2B Buzău -Brăila pentru toate categoriile de autovehicule.

 

Pe autostrada A1 Sibiu -Deva se circulă îngreunat din cauza ceţii dense, care a redus vizibilitatea sub 100 de metri.

 

În judeţul Gorj, traficul este restricţionat pe DN 67C, între localităţile Novaci şi Rânca, pe tronsonul kilometric 16 şi 34+800 de metri, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, restricţie valabilă până la finalul lunii martie 2019.

 

Joi, în intervalul orar 6,00 - 22,00, cu ocazia zilei Unirii Principatelor Române, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe ambele sensuri pe tronsonul DN 7: Piteşti (ieşire din municipiu) - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţie cu DN1).

 

În continuare, se menţin cele patru drumuri naţionale cu circulaţia oprită din alte cauze, respectiv:

 

- DN2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

 

- DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilităţii atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

 

- DN12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe următoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri - DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

 

- DN67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, închis pentru toate categoriile de autovehicule pe tronsonul Rânca (Gorj) - Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri, relatează Agerpres.