Informații pentru românii care vor să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Care sunt condițiile de intrare

Informații pentru românii care vor să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Care sunt condițiile de intrareSursa Foto: Arhiva EVZ

Luni seara, MAE a informat cetățenii români care vor să călătorească în perioada aceasta către Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord faptul că au fost modificate condițiile de intrare. Deciziile au fost luate în contextul pandemiei de COVID-19, mai ales pentru limitarea răspândirii noii tulpini Omicron.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat faptul că, începând cu data de 7 decembrie, ora 4:00 GMT (6,00, ora României), la intrarea în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord toți călătorii trebuie să prezinte un test negativ, chiar dacă au trecut prin schema completă de vaccinare.

Conform unui comunicat transmis de autorități către Agerpres, testul COVID-19 efectuat de călători poate fi de tip PCR sau rapid antigen, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosirea pe teritoriul britanic.

Singurii care sunt excluși de la prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al unui test COVID-19 sunt copiii cu vârste de până în 11 ani, inclusiv.

Începând de marți, intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiții:

* completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

* prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.

Suplimentar:

* pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze - pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze - sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze - de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (boosterul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin.

* pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a două teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a doua, ziua a opta de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.

MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze anterior deplasării în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și să consulte paginile de internet ale autorităților cu privire la informațiile despre regulile de sosire în Anglia - https://www.gov.uk/guidance/travel-to-england-from-another-country-during-coronavirus-covid-19. Scoția - https://www.gov.scot/publications/coronavirus-covid-19-international-travel-quarantine/. Ţara Galilor - https://gov.wales/rules-international-travel-and-wales-coronavirus. Irlanda de Nord - https://www.nidirect.gov.uk/articles/coronavirus-covid-19-travel-advice. De asemenea informații pot fi găsite și pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51935 și a Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: https://londra.mae.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News