Scumpirile au rămas doar pe hârtie în majoritatea domeniilor

Scumpirile au rămas doar pe hârtie în majoritatea domeniilor

Rata inflației a ajuns în luna martie la minimul ultimilor 23 de ani, prețurile crescând în medie cu doar 2,4% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Institutul Național de Statistică.

Față de luna februarie, prețurile au crescut cu 0,42%, cea mai mare pondere în această creștere având-o alimentele, cu 0,64% creștere.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele trei luni din 2012 a fost de 0,5%, faţă de nivelul de 0,7% consemnat în perioada similară din 2011.

Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (aprilie 2011 - martie 2012) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2010 - martie 2011) determinată pe baza IPC este de 4,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 4,6%.

Asociaţia Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR) a estimat săptămâna trecută o rata anuală a inflaţiei de 2,5% pentru luna martie, iar pentru luna decembrie de 3,5%, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul prognozat în cadrul sondajului anterior.

Ne puteți urmări și pe Google News