Industriașii au crescut economia peste estimări

Industriașii au crescut economia peste estimări

Chiar și evaluările oficialilor par că vor fi depășite de datele privind evoluția PIB pe primul trimestru, pe care statistica le va publica mâine.

Premierul Victor Ponta declara recent că produsul intern brut (PIB) a avansat cu 3,2% în primele trei luni ale anului. Economiștii sunt mai optimiști și prevăd un salt de 4%. „Față de primul trimestru din 2013, creșterea economică anuală va fi de 4%. Comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut, avansul va fi zero”, ne-a declarat Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank. În opinia sa, chiar dacă alte sectoare vor stagna, industria poate genera singură o creștere economică de 3% în 2014, dacă afacerile companiilor de profil vor spori cu 10%.

Investițiile nu merg bine

Pe de altă parte, există analiști mai puțin optimiști. „În primul trimestru, estimăm un ritm de creștere a PIB cu 3,1% în raport cu ultimul trimestru din 2013 și de 3,7% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Industria, ajutată de exporturi, și dezghețarea consumului au tras probabil cel mai puternic economia în sus. Investițiile au fost, în scenariul nostru, o zonă mai slabă”, ne-a precizat Claudiu Cazacu, analist-șef al XTrade Brokers România.

Ne puteți urmări și pe Google News

La nivelul întregului an, Dumitru prognozează un avans de 3,5%, în creștere față de estimarea inițială de 2,4%, în vreme ce Cazacu mizează pe un salt de doar 3,2%.

Efecte negative

Vârfurile de lance ale industriei sunt construcțiile de utilaje și componente, cum sunt construcțiile metalice și componentele pentru industria energetică, alături de sectorul auto și industria alimentară, ne-a precizat secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan. În schimb, sectoare ca industria chimică sau cea metalurgică, mari consumatoare de energie, merg din ce în ce mai prost, din cauza scumpirii gazelor. Totodată, datele pe primele luni ale anului arată că nu stăm bine nici la absorbția fondurilor europene.