Caz INCREDIBIL în România. O comună are atât de multe PISCINE încât a rămas fără APĂ

Caz INCREDIBIL în România. O comună are atât de multe PISCINE încât a rămas fără APĂ

În ultima vreme, în comuna Vânători, s-au construit foarte multe case cu piscină, iar acest lucru a dezechilibrat nivelul de apă folosit de oameni.

Oficialii au întrerupt alimentarea cu apă potabilă în comuna gălăţeană, deoarece piscinele consumau foarte multă apă din reţeaua centralizată.

„Debitul necesar la Vânători este unul incredibil de mare, nu am putut să cred că lumea poate consuma atâta apă.

Necesarul de apă este un metru cub pe zi de familie, iar noi putem asigura doar 400 litri pe familie. Este un consum care nu are legătură cu un consum urban normal.

Este foarte grav pentru că pe anumite zone din localitate în această perioadă avem ţeava goală. Deci efectiv oamenii nu au nici măcar să bea două picături. Este un lucru foarte grav. Asta în timp ce alţii care sunt la începutul coloanei reuşesc să-şi ude grădina şi nu-i interesează de ceilalţi.

Sunt şi foarte multe familii înstărite pe raza localităţii care au piscină şi vor să-şi întreţină gazonul si grădinile”, a declarat primarul comunei Vânători, Marian Ghinea.

Toţi cei care s-au mutat din oraş nu au doar piscine, ci şi gazon şi flori pe care le udă cu apă din reţeaua publică.

Ca o măsură de urgenţă, autorităţile au „raţionalizat” apa folosită, ast până când comuna va începe să cumpere serviciul de la societatea Apă Canal, care este şi furnizorul oraşului Galaţi, scrie b1.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News