Incident aviatic. Un avion a luat foc înainte de a decola

Incident aviatic. Un avion a luat foc înainte de a decola

Un avion plin cu pasageri, care se pregătea de decolare, a luat foc. Din primele informații reiese că nimeni nu a fost rănit.

Un avion al unei companii aeriene, care în mod regulat transportă militari americani și familiile acestora, a luat foc înaintea decolării de pe aeroportul Shannon din Irlanda, însă, potrivit informațiilor preliminare, nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

Aeroportul Shannon a transmis pe Twitter la ora locală 05:47 (ora României, 08:47) că toate operațiunile de zbor au fost suspendate în urma unui incident. Toți pasagerii și membrii echipajului au fost evacuați de echipele de salvare, relatează postul RTE.

Controlorii de trafic aerian au observat flăcări și fum provenind de la trenul de aterizare și decolare al unui avion Boeing 767-300 al companiei Omni Air International, care în momentul respectiv se pregătea de decolare.

Potrivit companiei aeriene Omni Air International, avioanele sale transportă în mod regulat militari americani și străini, cât și familiile acestora, scrie RomaniaTV.

Ne puteți urmări și pe Google News