Incendiu devastator în Bucureşti. Două persoane sunt la spital în stare gravă

Incendiu devastator în Bucureşti. Două persoane sunt la spital în stare gravă

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la un bloc din Bucureşti.

UPDATE. ISU București Ilfov a transmis că, din cele nouă pesoane evacuate, șase au necesitat primul ajutor  iar două au fost transportate la spital. Este vorba despre o adolescentă în vârstă de 16 ani și o altă persoană care au ajuns la spitalul Floreasca, din cauza intoxicației cu fum.

Nouă persoane au fost evacuate, iar șase dintre locatarii afectați au avut nevoie de îngrijiri medicale acordate de un echipaj SMURD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit ISU București-Ilfov, incendiul a izbucnit într-un apartament de pe strada Arbore Hatmanul, Sectorul 1, din București și s-a extins parțial la un alt apartament și pe fațada blocului, la aparatele de aer condiționat.

Pompierii au reușit să stingă focul și verifică dacă mai sunt locatari în celelalte apartamente, deoarece este mult fum pe casa scării.

Din primele informaţii incendiul a izbucnit de la un scurt circuit al instalaţiei electrice care alimenta un aparat de aer condiţionat,