Evenimentul Zilei > Actualitate > Încă un primar CONDAMNAT a fost revocat din funcție în Caraș Severin
Încă un primar CONDAMNAT a fost revocat din funcție în Caraș Severin

Încă un primar CONDAMNAT a fost revocat din funcție în Caraș Severin

Primarul comunei Brebu, Viorel Mitea Roşca, a rămas fără funcție, săptămâna aceasta. El a fost acuzat de grave fapte de corupție, de DNA și condamnat în urma unui proces.

Secţia a II-a Civilă, de Contencios, Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Caraş-Severin a respins marţi, 14 iulie, acţiunea formulată de Roşca împotriva ordinului de încetare, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de primar, ordin semnat de prefectul județului Caraș Severin, Nicolae-Miu Ciobanu. Sentinţa în acest caz este definitive, edilul condamnat fiind revocat din funcție.

Primarul Roşca a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, alături de viceprimarul Ion Țicheriu. Cei doi au fost condamnaţi de Tribunalul Arad la închisoare câte un an şi şase luni, cu suspendare, în dosarul fraudării fondurilor europene şi naţionale alocate prin programele de sprijinire a producătorilor şi utilizatorilor de terenuri agricole.

Concret, primarul şi viceprimarul s-au angajat să încheie contracte de prestări servicii cu firme ale lui Tudor Ioan Jurj din Lugoj, omul de legătură al lui Romică Anculia, fostul director APIA Caraş-Severin. Jurj și Anculia au fost și ei condamnaţi pentru fapte de corupție. ( Foto: Realitatea Vâlceană)