Încă un american diagnosticat cu Ebola. Acesta îl îngrijise pe Thomas Eric Duncan, prima victimă din SUA a febrei hemoragice

Încă un american diagnosticat cu Ebola. Acesta îl îngrijise pe Thomas Eric Duncan, prima victimă din SUA a febrei hemoragice

Un îngrijitor de la spitalul din Texas care s-a ocupat de bărbatul mort în această săptămână din cauza febrei hemoragice Ebola a contractat virusul, conform testele preliminare, au anunţat astăzi autorităţile sanitare din statul american.

“Ştim că ar putea exista un al doilea caz, şi suntem pregătiţi pentru această eventualitate”, a declarat şeful serviciilor de sănătate din Texas, doctorul David Lakey. “Ne întărim echipa din Dallas şi lucrăm cu grijă maximă pentru a evita răspândirea virusului”, a adăugat el

Angajatul lucra la Texas Health Presbyterian din Dallas, spitalul unde a fost îngrijit Thomas Eric Duncan, liberianul decedat miercuri din cauza acestei boli. Îngrijitorul a acuzat vineri noapte o febră uşoară şi a fost izolat şi supus testelor.

Nu a fost oferită nicio informaţie privind modul în care pacientul a fost contaminat cu Ebola, scrie Agerpres..

Un pacient liberian bolnav de Ebola, primul care a fost diagnosticat cu această boală în SUA, a decedat miercuri la Dallas, în Texas, unde fusese spitalizat.

Ne puteți urmări și pe Google News