Încă o proaspătă mamă a murit în spitalele României! Anchetă la Iași

Încă o proaspătă mamă a murit în spitalele României! Anchetă la Iași

Tragedie la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”, din Iaşi.

O mămică de numai 20 de ani a murit, joi noapte, la scurt timp după ce a născut un băieţel.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Anca Bivoleanu, a declarat s-a demarat deja o anchetă internă care va lămuri cauzele decesului. Din cele relatate de medici, tânăra mămică era obeză şi, pe tot parcursul sarcinii, nu a fost luată în evidenţă de niciun specialist.

„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 20 de ani, aflată la prima sarcină, neinvestigată, cu obezitate morbidă de gradul trei, ea având 110 kilograme. Pacienta s-a internat în spital pe 17 decembrie dimineaţa, la ora 3.00, cu membrane rupte. Naşterea nu s-a declanşat, iar conform protocolului s-a încercat declanşarea naşterii medicamentos, dar nu s-a reuşit într-o primă etapă. La a doua tentativă s-a reuşit. Fiind şi obeză, s-a ales ca modalitate de evacuare a sarcinii operaţia cezariană. La aproximativ zece minute după ce a fost extras copilul, pacienta se desaturează brusc. Operaţia de cezariană, la noi, se face cu rahianestezie, pacienta a desaturat, motiv pentru care s-a hotărât intubarea, conform protocolului. Starea s-a deteriorat, a fost o echipă de anestezişti, a fost solicitat şi cardiolog, care a venit, s-a resuscitat pacienta aproximativ 95 de minute şi nu s-a reuşit acest lucru. S-a declarat decesul”, a explicat ce s-a întâmplat dr. Anca Bivoleanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Copilul născut de tânără, un băieţel de 3.010 grame, este bine în momentul de faţă.

În așteptarea raportului INML, la „Cuza Vodă” a fost declanșată o anchetă internă, informează Agerpres.