Încă multe semne de întrebare. Ultima convorbire telefonică a Elodiei, înainte să dispară

Încă multe semne de întrebare. Ultima convorbire telefonică a Elodiei, înainte să disparăCristian Cioacă și Elodia. Sursă foto: Arhiva EVZ

Celebrul „Caz Elodia” suscită încă multe controverse și la 14 ani de la dispariţia avocatei, cu toate că fostul ei soţ, poliţistul Cristian Cioacă, a fost judecat şi condamnat pentru uciderea Elodiei Ghinescu. Acum se știe cu cine a vorbit femeia la telefon, înainte să dispară.

Cioacă şi-a susţinut până la capăt nevinovăţia, astfel că nu a dezvăluit niciodată unde este cadavrul femeii.

După ce Elodia a dispărut, autoritățile au obținut, în cadrul anchetei, desfășurătorul ultimelor conversații ale femeii. În telefonul Elodiei s-au descoperit mai multe apeluri făcute în țară, dar și în afară, în Suedia și Afganistan.

Conform anchetatorilor, chiar în ziua în care a dispărut, avocata a sunat în Suedia la ora 11:40, apoi l-a contactat telefonic pe Cioacă. După aceea, Elodia a sunat-o pe sora lui, Ana, după care a primit un apel de la un alt bărbat. A urmat apoi un alt apel către o persoană din Afganistan, cu care a vorbit timp de 2 ore și 11 minute. La ora 14:30 Elodia l-a sunat iarăși pe Cristian Cioacă, după care a primit un apel de la un coleg SPP-ist al acestuia.

„Unde este fiica mea. Ce a făcut cu cadavrul ei?”

Cristian Cioacă a fost arestat și pe 2 iulie 2013 a fost condamnat pentru omor la 21 de ani de închisoare și cinci ani de interzicere a drepturilor civile.

Mama Elodiei a făcut în urmă cu câteva săptămâni o serie de declarații legate de drama pe care o trăiește de când și-a pierdut fata. Femeia a vorbit și despre prima impresie pe care Cristian Cioacă i-a lăsat-o când l-a cunoscut.

„Numai eu știu ce simt și cât plâng noapte de noapte de când fiica mea nu mai este. Seara este jale, seară de seară mă gândesc la ea. Când a venit să mi-l prezinte pe Cioacă, eu i-am zis din prima că este schizofrenic, dar ea nu a vrut să mă asculte. Vă rog să îl întrebați pe Cioacă, la penitenciar, unde este fiica mea. Ce a făcut cu cadavrul ei?

Mă înțeapă inima numai când mă gândesc la ea. Cioacă este criminalul, el este vinovatul. Nu mai vreau să răscolesc unele lucruri din trecut că și așa sunt distrusă sufletește. M-am obișnuit cu ideea, asta este. Am momente când plâng continuu, singură, după care îmi șterg lacrima și merg mai departe. Cioacă este criminalul a făcut asta sub influența familiei sale”, a declarat mama avocatei, potrivit romaniatv.net.

Cristian Cioacă ar putea fi eliberat condiţionat în acest an.

 

Ne puteți urmări și pe Google News