Înalta Curte ia în discuţie dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

Înalta Curte ia în discuţie dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie astăzi dosarul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost declarat în stare de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate. Pe 18 noiembrie, şedinţa a fost amânată.

Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.

În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat în stare de incompatibilitate de ANI, deoarece deţine simultan funcţia de primar al Sibiului şi reprezentant al municipalităţii în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA şi SC Pieţe SA.

"În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţine simultan atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 şi până în prezent) şi SC Pieţe SA (începând cu 05.08.2010 şi până în prezent), încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003", preciza ANI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Klaus Iohannis exercită, în prezent, al patrulea mandat consecutiv de primar al municipiului Sibiu (2000 - 2004, 2004 - 2008, 2008 - 2012 şi 2012 - prezent).

Prin hotărârile Consiliului Local Sibiu nr. 144/30.04.2009 şi nr. 231/19.07.2012, Klaus Iohannis a fost împuternicit ca reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Apă Canal SA Sibiu iar începând cu data de 5 august 2010 deţine şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în AGA a SC Pieţe SA.

ANI menţiona ca jurisprudenţă relevantă în materie rapoarte care au avut acelaşi obiect de evaluare, sentinţele civile din 21.11.2012 - nr. 528/CA, nr. 529/CA, 532/CA şi sentinţa civilă nr. 557/CA din 03.12.2012, privind mai mulţi aleşi locali (în categoria cărora intră şi primarii) emise de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a reţinut existenţa stării de incompatibilitate în sensul art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.