Înainte de a comite atentatul de la Paris: Incursiune în conturile şi în casa TERORISTULUI Amedy Coulibaly

Înainte de a comite atentatul de la Paris: Incursiune în conturile şi în casa TERORISTULUI Amedy Coulibaly

Teroristul Amedy Coulibaly, care a ucis o poliţistă şi alţi patru oameni în magazinul evreiesc din Paris, a petrecut un sejur de trei zile la Madrid, de Anul Nou, cu puţin timp înainte de a comite atentatul din Franţa. În plus, a luat înainte de atentat un împrumut de câteva mii de euro.

Informaţia a fost confirmată de surse din interiorul Direcţiei pentru combaterea terorismului din Spania, care investighează, alături de autorităţile franceze, dacă teroristul avea o celulă de sprijin în Spania.

Mai repede

Coulibaly a luat un împrumut în valoare de 6.000 de euro de la agenţia de credite Cofidis, pe 4 decembrie 2014, potrivit La Voix du Nord, citată de Le Point. Când a contractat creditul, Coulibaly a completat un document care arată că  lucra din 2007 la Naxos, o companie de CD-uri cu muzica clasică, şi ca are un salariu lunar de aproape 3.000 de euro.

Din document mai reiese că avea de plătit o chirie în valoare de 580 de euro. Jihadistul ar fi făcut demersuri pentru a obţine banii mai repede decât în mod normal.

Reprezentanţii Cofidis au declarat că politica firmei este să nu îşi oblige clienţii să justifice cum chetuiesc sumele imprumutate.Într-un clip făcut public după atacurile din Paris, Amedy Coulibaly se lăuda ca i-a dat mii de euro unuia dintre fraţii Kouachi.

Un girofar

În altă ordine de idei, dar pe aceeaşi „temă”, în apartamentul teroristului, din Gentilly (Val-de-Marne), au fost găsite detonatoare, patru pistoale Tokarev, un revolver şi muniţie, bombe lacrimogene şi chiar un girofar, informeaza Le Point.

Acestea au fost găsite în cadrul unei percheziţii care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminica, au mai anunţat poliţiştii.

În apartamentul mentionat, a fost găsit şi un buletin de identitate pe numele lui Coulibaly, dar şi alte acte pe numele său. În plus, au fost găsite mai multe bannere jihadiste asemănătoare cu cele utilizate de Statul Islamic.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News