În vizită la Bruxelles, Antony Blinken vrea să "revitalizeze" alianţa cu NATO
- Cristi Dorombach
- 24 martie 2021, 08:27
Vizita de două zile a şefului diplomaţiei americane, care începe marţi la Bruxelles, era foarte aşteptată, după patru ani de tensiuni sub preşedinţia lui Donald Trump. Antony Blinken a declarat că vrea să revitalizeze alianţa. Poziţia americană este aşteptată pe mai multe teme de fricţiune, printre care împărţirea cheltuielilor şi retragerea trupelor din Afganistan. Secretarul de stat american, Antony Blinken, s-a angajat, marţi, 23 martie, să reconstruiască şi să revitalizeze alianţa militară transatlantică NATO.
Vorbind cu ocazia primei sale vizite la sediul alianţei, la Bruxelles, el a declarat că NATO se află într-un moment de cotitură pentru a face faţă ameninţărilor care planează asupra lumii întregi, în special schimbărilor climatice.
"Am venit aici pentru a exprima angajamentul de neclintit al Statelor Unite [faţă de NATO]", le-a spus Antony Blinken jurnaliştilor când se întâlnea cu secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg. "Statele Unite vor să-şi reconstruiască parteneriatele şi înainte de orice cu aliaţii noştri din NATO, vrem să revitalizăm alianţa", a adăugat el.
Aliaţii europeni au salutat schimbarea de ton a noului preşedinte american, Joe Biden, după patru ani de fricţiuni cu Washingtonul sub preşedinţia lui Donald Trump, care numise alianţa învechită.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a définit domeniile în care Alianţa s-ar putea moderniza pe termen mediu - de la măsuri climatice până la finanţarea mai durabilă a operaţiunilor militare - şi care necesită sprijinul Statelor Unite.
Se aşteaptă poziţia Statelor Unite privind Afganistanul
Întrebat despre o eventuală retragere din Afganistan, Antony Blinken a declarat că o examinare a opţiunilor este în continuare în desfăşurare şi că îi va asculta şi îi va consulta pe aliaţi. Miniştrii afacerilor externe ai NATO vor discuta despre Afganistan în următoarele două zile la Bruxelles.
"Nu ne-am decis încă poziţia în Afganistan. Am înpărtăşit unele din gândurile noastre şi i-am consultat pe aliaţi", a declarat el în prima sa conferinţă de presă la sosirea sa la sediul Alianţei la Bruxelles. "Am intrat acolo împreună, ne-am adaptat împreună şi când va veni momentul, vom pleca împreună", a adăugat şeful diplomaţiei americane.
"Rămânem după 1 mai sau plecăm? Nu ştim ce vom face şi asta e o problemă", a deplâns situaţia un ministru european vorbind pentru AFP sub acoperirea anonimatului. Într-adevăr, acordul încheiat cu talibanii de admnistraţia fostului preşedinte american Donald Trump prevede plecarea toturor trupelor străine la 1 mai.
O decizie era aşteptată la reuniunea miniştrilor apărării ai Alianţei pe 17 februarie, dar ea a fost amânată în aşteptarea unui rezultat al negocierilor privind un acord de pace în Afganistan. NATO este în Afganistan de aproape 20 de ani, dar şi-a redus prezenţa, trecând de la 130.000 de militari din 36 de ţări angajate în operaţiuni de luptă, la 9.600 astăzi, din care 2.500 de americani şi 1.600 de germani, însărcinaţi cu pregătirea forţelor afgane.
Blinken, la NATO, avertizează Germania: „Nu, gazoductului Nord Stream 2”
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a reiterat marţi opoziția SUA față de proiectul gazoductului Nord Stream 2, între Rusia și Germania, reamintind că SUA „cere sancționarea companiilor care participă la lucrările de finalizare a conductei”.
Germania, relatează Reuters pe site-ul său, a făcut presiuni pentru finalizarea conductei, în ciuda opoziției de peste un deceniu a SUA. În prima sa vizită la NATO, Blinken a spus că ar fi trebuit să se întâlnească cu omologul său german, Heiko Maas, pentru a discuta problema. "Președintele Biden a fost foarte clar când a explicat că conducta Nord Stream 2 este o idee proastă: atât pentru Europa, cât şi pentru Statele Unite", a declarat șeful diplomației de la Washington, vorbind la Bruxelles, înainte de începerea summit-ului miniștrilor de externe ai Alianței Atlantice. Blinken a reamintit că conducta este „în contradicție cu obiectivele de securitate energetică ale Uniunii Europene”. "Are potențialul de a submina interesele Ucrainei și Poloniei, precum și ale altor parteneri", a comentat el. "Sunt sigur că vom avea ocazia să reiterăm acest concept în timpul discuțiilor cu ministrul german de externe Heiko Maas", a adăugat Blinken.
În acelaşi timp, Blinken a reiterat angajamentul american de a „reconstrui alianțe” și a „revitaliza” NATO și a fost foarte vag în legătură cu retragerea SUA din Afganistan. "Nu am decis încă poziția noastră și vin să consult aliații cu care trebuie reconstruit un parteneriat".
În ceea ce privește relațiile cu Rusia:"Suntem foarte clari, vom lucra cu Rusia atunci când ne va promova interesele, iar unul dintre acesta este stabilitatea strategică și am demonstrat acest lucru cu noul acord Start ". În orice caz, a adăugat Blinken, „ne vom poziţiona împotriva agresiunii rusești și a altor acțiuni care încearcă să submineze Alianța, abordarea noastră fiind similară cu cea a NATO”.
În timpul vizitei sale la Bruxelles, Binken a avut și o întâlnire bilaterală cu ministrul de externe Di Maio. „Sunt foarte încântat să-l întâlnesc astăzi la Bruxelles, în cadrul reuniunii ministeriale a NATO, pe ministrul italian de externe, Luigi Di Maio. Italia este un aliat și un prieten cheie pentru Statele Unite în această perioadă în care ne confruntăm cu provocări globale", a scris secretarul de stat american într-un tweet, după întâlnirea sa cu șeful Ministerului de Externe.
Potrivit celor aflate, printre subiectele aflate în centrul întrevederii s-au aflat relațiile dintre Statele Unite și Italia, dosarul Libia și subiectele de pe ordinea de zi de la ședința miniștrilor de externe ai NATO.
SUA vor coopera cu aliaţii lor din NATO inclusiv în ce priveşte retragerea trupelor din Afganistan
Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a prezentat o nouă abordare faţă de NATO, în prima sa întâlnire, la Bruxelles, cu aliaţii militari ai Washingtonului. Antony Blinken a renunţat la tonul adesea aprins al fostei administraţii a SUA, condusă de Donald Trump şi a subliniat că SUA vor coopera cu aliaţii lor din NATO inclusiv în problema posibilei retrageri a trupelor din Afganistan. "Mă aflu aici să ascult şi să ne consultăm, pentru că asta este ceea ce fac aliaţii. Am auzit acest lucru în cadrul reuniunii la nivel ministerial de săptămâna trecută, şi astăzi este la fel de adevărat acest lucru. Am intrat împreună, ne vom ajusta şi coordona împreună şi, atunci când va fi timpul potrivit, vom pleca împreună", a declarat secretarul american de stat. Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat că data limită de 1 mai pentru retragerea trupelor americane din Afganistan, stabilită de predecesorul său, ar putea fi dificil de respectat.
Traducere: Rador