În Ungaria, procentul persoanelor care dispun de economii a crescut cu 20%

În Ungaria, procentul persoanelor care dispun de economii a crescut cu 20% Transilvania. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ideea de a trăi pentru pezent este înlocuită de o planificarea mai conştientă, astfel procentul persoanelor cu economii pe piața monetară a crescut într-un an cu 20%, ajungând de la 40 la 48 la sută, a declarat directorul adjunct al OTP Bank Ungaria la o conferinţă de presă susţinută miercuri, la Budapesta, la care a fost prezentat un sondaj de opinie realizat recent de această instituţie financiară privind auto-îngrijirea cetăţenilor.

Ca o explicaţie Antal Kovács a adăugat: Oamenii au răspuns la criză, pe de o parte, prin economisire, iar pe de altă parte, prin creșterea economiilor lor. De asemenea, a crescut şi popularitatea asigurărilor de viață, a contribuțiilor la fondul de sănătate și a produselor de asigurări de sănătate, ceea ce arată dorinţa de siguranţă. Indicele de auto-îngrijire al instituției financiare a crescut "fără precedent" cu 3 puncte, ajungând la 37 de puncte, după o stagnare, a precizat directorul adjunct, care a adăugat: Pe lângă creşterea economiilor, oamenii fac economie, de exemplu, şi la energie şi la benzină. Creșterea gradului de conștientizare financiară este un fenomen nou, a mai spus Antal Kovács, menţionând că în timpul epidemiei cu noul coronavirus nu s-a constatat nicio schimbare a obiceiurilor de economisire. Potrivit directorului adjunct al OTP Bank, este o schimbare importantă faptul că oamenii economisesc mai serios pe termen scurt: dintre scopuri pe primul loc se află acum "situaţiile neaşteptate", la care se gândesc şi strâng un ban 36% dintre cetăţeni, 36% pun de o parte un ban pentru viitorul copiilor, iar pe locul trei dintre scopuri se află renovarea locuinţelor. Pe lângă cei care economisesc pe termen scurt, în primul rând pentru câteva luni, a crescut semnificativ - de la l 8% la 13% - și procentul celor care fac planuri pentru 5-10 ani. Economia se află "sub o presiunea brutală": cheltuielile a 76% dintre respondenți au crescut semnificativ, în cazul a 19% dintre intervievaţi cheltuielile au crescut chiar dacă nu într-o mare măsură.

Cel mai drastic au crescut prețurile la alimente și facturile la utilități, dar scumpirile au fost majore şi în domeniul transporturilor şi al materialelor de construcţie, a mai explicat Antal Kovács, care a precizat: 95% din intervievaţi şi-au schimbat obiceiurile de consum, 37% şi-au schimbat mai puţin, iar 26% şi-au redus foarte mult cheltuielile. Economisirea şi restrângerea consumului sunt caracteristice pentru 55% dintre respondenţi și oarecum caracteristice pentru 41%, a mai subliniat directorul adjunct al OTP Bank, care a adăugat: Potrivit datelor sondajului, 25% dintre intervievaţi planifică să se angajeze cu contract de colaborare, pe lângă serviciul lor actual, pentru a creşte veniturile, iar contractarea de împrumuturi şi utilizarea economiilor nu este, cel puţin deocamdată, o caracteristică a populaţiei. Potrivit lui Antal Kovács, aşa cum epidemia cu noul coronavirus a adus progrese în răspândirea administrației digitale, aşa şi actuala criză poate duce la un salt mai mare în ceea ce priveşte conștientizarea financiară. Majoritatea oamenilor din regiune așteaptă în continuare ca altcineva, statul, să-și rezolve problemele, în timp ce știu cât de importantă este auto-îngrijirea. Sondajul, care poate fi considerat reprezentativ, a fost realizat la nivel național în septembrie prin intervievarea a 1.500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani care au o relație bancară. OTP Bank realizează de 11 ani sondaje de opinie pe tema auto-îngrijirii, notează magyarhirlap.hu.

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News