În sfârșit! Se deschide Pasajul subteran de la Casa Presei Libere

În sfârșit! Se deschide Pasajul subteran de la Casa Presei Libere

Pasajul subteran de peste 700 de metri lungime care va lega şoseaua Bucureşti - Ploieşti de bulevardele Kiseleff şi Mărăşti, trecând pe sub Piaţa Presei Libere, va fi deschis mâine. Lucrările la pasaj au demarat în martie 2014.

Potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei, prin această zonă trec chiar şi 12.000 de maşini pe oră. Pasajul construit va fi realizat pe un singur sens, cel de intrare în oraş, iar bifurcaţia către bulevardul Mărăşti sau bulevardul Kiseleff va fi realizată subteran. Se va intra în pasaj de pe Șoseaua Bucureşti-Ploieşti, din dreptul Fântânii Mioriţa şi se va ieşi fie spre Bd. Kiseleff, fie spre Bd. Mărăşti. Punerea în funcțiune a pasajului rutier subteran va avea loc mâine, 19 iulie, începând cu ora 09.00.