În mijlocul discuțiilor despre remaniere, Nicolae Ciucă face schimbări majore în Guvern. Cine pleacă, cine vine

În mijlocul discuțiilor despre remaniere, Nicolae Ciucă face schimbări majore în Guvern. Cine pleacă, cine vine Sursa foto: Razvan Valcaneantu\EEC

În mijlocul discuțiilor despre remaniere, Nicolae Ciucă face modificări în eșalonul doi al Guvernului. Patru ministere au intrat în vizorul premierului.

Nicolae Ciucă: „Nu cred că este momentul oportun”

În urmă cu câteva zile, prim-ministrul a precizat că își va asuma responsabilitatea de premier, iar „când va fi cazul” vor fi schimbări în rândul miniștrilor.

„Remanierea este un atribut al premierului. Sigur, avem responsabilitatea coaliției și suntem lideri ai partidelor din coaliție, iar în calitate de premier am să îmi asum această responsabilitate și desigur voi avea discuții cu fiecare dintre liderii partidelor din coaliție. Când va fi cazul, dacă va fi cazul, vom proceda la remaniere”, a spus Nicolae Ciucă, la Suceava.

Ne puteți urmări și pe Google News

Șeful Guvernului a negat posibilitatea ca săptămâna viitoare să se facă remanieri. „Nu! Săptămâna viitoare, la întâlnirea cu grupurile parlamentare, vom discuta agenda pentru această sesiune parlamentară. Obiectivul nostru este ca Ordonanțele de Urgență să fie aprobate de Parlament și să avem certitudinea coerenței atragerii banilor din PNRR, precum și pachetele de legi importante asumate în coaliție, anume Legile Justiției și Legile Educației”.

Premierul a fost întrebat despre posibilitatea ca PNL să cedeze ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu, la PSD. Nicolae Ciucă a avut un răspuns tranșant spunând: „nu cred că este momentul oportun acum să discutăm despre astfel de decizii”. El a precizat că acum coaliția se află „în plin proces de analiză a ceea ce facem că să avem un plan coerent pentru iarnă 2022-2023”. Cu alte cuvinte, nu se pune problema unei astfel de mutări.

„Discuțiile acestea, în care cineva își dorește sau nu își dorește să fie ministru, sau cineva din Guvern să plece, sunt chestiuni care în momentul de față nu fac obiectul, cel puțin în perioada imediat următoare, a se întâmpla”, a încheiat Nicolae Ciucă.