Punctul forte al primei zile a Summit-ului este un forum economic prezidat de șeful statului, Klaus Iohannis, și are loc la Romexpo începând cu ora17.00. Participă președinți din nouă state (Bulgaria, Ungaria, Austria, Polonia, Croația, Slovacia, Slovenia și Lituania) prim-ministrul Poloniei, doi preşedinţi de Camere ale Parlamentului (Cehia și Estonia) şi un ministru de Externe (Letonia) președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, secretarul Energiei al SUA, Rick Perry, președintele Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare și președintele Băncii Europene de Investiții, la care se adaugă reprezentanții Băncii Mondiale. În premieră, va fi prezentă și Germania, în calitate de invitat de onoare și stat partener, prin ministrul Afacerilor Externe, Heiko Maas.

 

La ora 9 dimineața, totul era pustiu în jurul Romexpo. De la gălăgia asurzitoare de pe șosea, unde circulația a fost dată peste cap, la Romexpo te dureau urechile de liniște. Din loc în loc, câte un echipaj de poliție, din loc în loc niște bărbați solizi în civil care păreau că umblă pe acolo fără treabă, dar care scrutau, pe sub ochelari, fiecare persoană. În curte, grupuri de jandarmi se uitau plictisiți pe telefoane.

Am pornit în căutarea breșei de securitate

Pe la intrarea cu parcare VIP de la Romexpo nu a fost chip să intru. Un domn mi-a indicat intrarea D, care este pentru presă. Am făcut un ocol al pavilionului și am ajuns la intrarea C, unde am trecut cu ușurință pe la o poartă unde nu era nimeni. Pustiu era și în curte. În zare se vedea clădirea pavilionului central și jubilam deja la gândul că, în ciuda măsurilor afișate, am găsit „gaura din gard” care le-a scăpat din vedere.

Asta, până am ajuns la garduri. De sârmă, înalte, de nu puteai trece nici pe jos, nici să te tărăști pe dedesubt. Un jandarm amabil mi-a făcut semn să ocolesc o clădire. Ceea ce am și făcut și iar aveam drum liber către pavilionul central. Ajunsă acolo, aceeași poveste: garduri. Doar că am găsit ușa de la clădire, am apăsat pe clanță și s-a deschis. Lumea mea, mi-am zis. Să vezi cum ajung eu în loja vipurilor și îi aștept pe oaspeți. Total eronat.

Am putut intra doar prin niște tuneluri subterane, dar nu m-am întors. Am zis că ajung eu pe undeva. Pe drum, prin tunel, m-am întâlnit cu o doamnă care mi-a zis că sunt pe drumul cel bun spre ieșire. Când am văzut lumina zilei, am văzut și gardul. În plus, o mulțime de forțe de ordine, inclusiv antitero. Se uitau la mine cum ies din subteran, precum sunt priviți minerii care ies la lumină după ce s-au blocat în adâncuri. M-am asigurat că nu este nicio pușcă îndreptată spre mine și le-am zis: M-am rătăcit! Cum ies de aici? Un domn de la Antitero, înarmat până-n dinți, mi-a făcut semn să o iau pe iarbă, că-mi trage gardul să ies. „Dar nu mă amendați că trec prin iarbă?”, am făcut eu o glumă deși aveam inima cât un purice. A râs. „Așa, o sumă modică”, a zis el. Am reușit să ajung în curte. Mă uit în jur. Eram fix de unde am plecat, unde nu mă lăsase domnul să intru, doar că acum, în interior. Antitero, care mi-a văzut acreditarea pe care o purtam, îmi zice să intru pe poartă pentru controlul de securitate. „Păi, eu nu vreau să intru de acum la eveniment”, i-am răspuns. „Dacă ați ajuns până aici, acum intrați”, mi-a răspuns omul. M-am supus, că doar nu era să mă pun cu antitero. Am discutat cu cei de la poartă, am obținut informațiile de acces pentru mai târziu și am făcut cale întoarsă. Am ieșit lejer pe lângă un gard și am privit înainte unde am văzut clădirea redacției. A fost o aventură interesantă, dar nu am găsit breșa de securitate.