Împrumuturi direct din fonduri UE pentru studenţi

Împrumuturi direct din fonduri UE pentru studenţi

Studenţii ar putea obţine un împrumut pentru a studia în universităţi din afara graniţelor direct de la Uniunea Europeană.

Reprezentanţii UE iniţiază o dezbatere pentru a iniţia un sistem de împrumut pentru mobilitatea studenţilor, lucru ce în prezent se întâmplă doar cu ajutor financiar la nivel naţional. Acesta este o nouă discuţie în ceea ce priveşte dezbaterea politicilor pentru învăţământul superior.

Pentru a le oferi informaţii concrete despre cum se poate realiza sistemul de împrumuturi, UE a comandat un studiu care va fi realizat de London School of Economics.

Decizia demnitarilor europeni este cu atât mai îndreptăţită cu cât ţinta pe care trebuie să o atingă până în 2020 este ca 20% dintre studenţi să studieze pentru un semestru sau mai mult în alte ţări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Până acum, programul care susţinea mobilitatea studenţilor era Erasmus, dar studiile recente, citate de Uniunea Europeană a Studenţilor (UES), arată că acest fond este insuficient. Cu toate că toate ţările au pus la punct un sistem prin care să poată împrumuta studenţii pe perioada studiilor, granturile portabile nu funcţionează, iar cei mai mulţi dintre cei care participă la programele de schimburi universitare se bazează în continuare pe ajutorul dat de părinţi. „UES este pentru sisteme de finanţare mai prietenoase pentru studenţi care să-i ajute la mobilitate şi va oferi recomandări constructive despre cum ar trebui să arate schema de împrumut pentru a fi mai atractivă”, au declarat reprezentanţii studenţilor europeni.