Impozit FORFETAR pe restaurante, baruri, unităţi de cazare. CUM se aplică

Impozit FORFETAR pe restaurante, baruri, unităţi de cazare. CUM se aplică

Societăţile care au înscrisă în actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principală sau secundară, una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN vor plăti, de la 1 ianuarie 2017, impozit forfetar:

5510-„Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”

5520-„Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”

5530-„Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”

Ne puteți urmări și pe Google News

5590 -„Alte servicii de cazare”

5610-„Restaurante”

5621-„Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”

5629-„Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”

5630-„Baruri şi alte activităţo de servire a băuturilor”

Legea a fost promulgată de preşedinte şi a apărut vineri în Monitorul Oficial. 

Consultantul fiscal Adrian Benţa explică acest impozit, care se va aplica din anul 2017. Practic, de la 1 ianuarie 2017, operatorii economici ce îşi desfăşoară activitatea corespunzătoare codurilor CAEN enumerate plătesc impozit specific unei categorii de activităţi, cu scutire la plata impozitului pe profit.

Potrivit acestuia, impozitul se determină printr-o formulă de calcul, adaptată fiecărei activităţi. Impozitul se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat. Într-o analiză publicată pe startupcafe.ro, consultantul a explicat cum se va calcula noul impozit. 

Astfel, pentru a determina un calcul de impozit la un restaurant, se aplică formula:

Impozit specific anual/unitate = k * (x + y * q) * z, unde:

k - 1400, valoarea impozitului standard (lei); x - variabila în funcţie de rangul localităţii; y - variabila în funcţie de suprafaţa utilă comercială/de servire/de desfăşurare a activităţii; z - coeficient de sezonalitate; q = 0,9 şi reprezintă coeficient de ajustare pentru spaţiu tehnic unitate-locaţie de desfăşurare a activităţilor.

Presupunem că acest restaurant este situat în Bucureşti, în zona A (centru), şi are o suprafaţă de 320 metri pătraţi. Variabilele de calcul sunt date de legiuitor, astfel:

K = 1400; X = 17; Y = 58; Z = 0,45; Q = 0,9. 

Impozitul specific anual = 1400 * ( 17 + 75 * 0,9) * 0,45 = 53.235 lei.

Citiţi mai multe amănunte aici