De la 1 iunie vom avea parte de câteva libertăţi, dar nu oricum, ci cu obligaţia de a respecta măsurile de relaxare prevăzute în actul normativ:

Se reiau transporturile rutiere și feroviare, însă anumite curse aeriene rămân suspendate. Vor putea fi organizate spectacole în aer liber cu cel mult 500 de spectatori. Aceștia vor purta măști de protecție și vor sta la 2 metri unul de celălalt.

Se vor putea organiza și spectacole de tip drive-in, cu condiția ca ocupanții unei mașini să fie membrii aceleași familii.

Mall-urile nu vor fi redeschise şi nici sălile de fitness sau piscinele

Școlile rămân închise până la sfârșitul anului școlar, cu excepția pregătirii examenelor pentru elevii din clasele terminale. Măștile de protecție sunt obligatorii în spații închise, la fel ca și până acum

Vom putea ieşi din localitate fără declaraţie pe proprie răspundere. Astfel, deplasările între localităţi se vor face fără să mai fie necesară justificarea motivului călătoriei.

Se redeschid terasele în aer liber, cu respectarea unor condiţii: o distanţă de minim 2 metri între mese şi cel mult patru persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite. Regulile suplimentare ce vor trebui respectate de proprietari nu au fost încă publicate de Ministerul Economiei.

La tersase se va merge pe bază de rezervare. Va fi interzis transferul meniurilor sau al solnițelor de la o masă la alta, precum și consumarea produselor în picioare. Maximum 4 persoane vor putea sta la aceeași masă, iar personalul care servește clienții va purta măști și mănuși.

Se deschid şi plajele. Conform HG, fiecare persoană va avea nevoie de un şezlong, însă premierul Orban a anunţat că regulile vor fi corectate, astfel încât oamenii să aibă acces şi cu un prosop, pe nisip. Cei care vor să meargă la plajă, la cele concesionate, își vor face rezervare online sau telefonic. Șezlongurile vor fi așezate la o distanță de 2 metri, iar turiștii vor avea culoare unidirecționale pentru deplasare. În plus, se va evita servirea de produse neambalate.

Vor putea fi organizate spectacole în aer liber cu cel mult 500 de spectatori (aceştia vor purta măşti de protecţie şi vor sta la distanţă de 2 m unul de celălalt). În plus, se vor putea organiza şi spectacole de tip drive-in, cu condiţia ca ocupanţii unei maşini să fie membrii aceleiaşi familii.

Vor fi reluate competiţiile sportive, fără spectatori, în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact). În plus, poate fi reluată şi activitatea de performanţă în bazine acoperite sau în aer liber. În spaţiile închise, activitatea sportivilor profesionişti poate fi reluată numai cu respectarea regulilor de distanţare, respectiv cel puţin 7 mp/persoană.