Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, o nouă problemă avea să zguduie lumea. Și anume puterea distrugătoare a unei bombe atomice. Aceasta a fost realizată de către savanții mai multor state.

Autorul Corneliu Filip povestește în cartea sa „La est de Cortina de Fier” despre momentul specific din 1945, când SUA a lansat două bombe deasupra Japoniei. Acestea au fost singurele bombe atomice lansate vreodată, însă au provocat un dezastru de mari proporții.

Problema nucleară

Corneliu Filip menționează: „La două luni după exploziile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki preşedintele Harry Truman, într-un mesaj către Congresul SUA, a cerut adoptarea unei legislaţii speciale pentru păstrarea unei mari părţi din informaţiile privind secretul bombei atomice şi înfiinţarea unei comisii care să controleze toată cercetarea nucleară şi să elaboreze reguli de securitate în acel domeniu. Au urmat protestele unei părţi a savanţilor care au lucrat la fabricarea lor. Ei au cerut un sistem internaţional de inspecţie sub egida ONU, nou apărute, prin care să se preîntâmpine producerea de noi asemenea arme de o putere incalculabilă care pot ameninţa însăsi civilizaţia noastră.”

În cazul Rusiei, au existat și acolo savanți care au obținut o serie de realizări în domeniul fizicii nucleare. „Ei au fost ajutaţi în cercetările lor de spionajul sovietic deosebit de eficient, existând două surse principale, cu destinaţii diferite.”

În plus, autorul precizează: „Aşa cum arată majoritatea istoricilor, stăpânul de la Kremlin, Stalin, abia după experimentarea primelor două bombe atomice asupra Japoniei a înţeles că energia nucleară poate fi folosită ca o armă teribilă. Aşa cum scria Alexander Werth, corespondent american la Moscova, ştirile despre Hiroshima au avut un efect deprimant asupra tuturor. Se înţelegea clar ca apăruse un nou factor în puterea politică mondială, că bomba constituia o ameninţare pentru Rusia.

Unii ruşi, mai pesimişti, au remarcat că greaua şi disperata victorie a Rusiei contra Germaniei devenise o realizare inutilă. De aceea pe 20 august 1945 s-a constituit Comitetul Special pentru direcţionarea muncii din domeniul utilizării energiei intra-atomice a uraniului. După numai patru ani de la exploziile nucleare americane de deasupra Hiroshimei şi Nagasaki, sovieticii detonau şi ei, pe 29 august 1949, prima lor bombă atomică cu uraniu, iar pe 12 august 1953 şi pe cea cu hidrogen.”

Scopul creării arsenalului nuclear sovietic

Sovieticii au creat arsenalul nuclear cu scopul de a avea control asupra spațiului unde şi-au adus trupele în finalul războiului. Autorul cărții oferă mai multe detalii despre construirea acestor bombe. „Astfel, construirea bombelor necesita mari cantităţi de uraniu existent în Europa la minele din Cehoslovacia şi România, ori la depozite din partea răsăriteană a Germaniei. Ori, era o adevărată competiţie între SUA şi URSS, dar şi Marea Britanie, apoi şi Franţa, intrate în competiţia nucleară pentru deţinerea de resurse naturale radioactive şi creare de specialişti. Ori necesitatea controlului strict impunea metode specifice, fiind şi aceasta un fapt de regrupare a statelor pe continent.„

Pe urmă, el adaugă: „Ca urmare dacă primul război mondial la fel ca şi celelalte anterioare, a fost unul, în ansamblu, de poziţii, cel de-al Doilea Război Mondial a fost unul de mişcare, tancurile fiind arma cea mai eficientă împreună cu aviaţia. În noile condiţii loviturile nucleare schimbau complet bazele ştiinţei ducerii războiului. Nu mai puteau rămâne state neutre, mai ales baricadate în dosul unor fortificaţii. Trebuiau să se „alinieze” alianţelor concepute de statele deţinătoare de arsenale atomice, în primul rând SUA şi URSS.”

Dacă sunteți curioși să aflați mai multe detalii, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro