Imagini de senzație cu Iulia Vântur și Costi Ioniță. Cum au fost surprinși cei doi chiar de ziua artistului

Imagini de senzație cu Iulia Vântur și Costi Ioniță. Cum au fost surprinși cei doi chiar de ziua artistului

Iulia Vântur și Costi Ioniță au făcut un show senzație de ziua artistului. Cei doi au dansat și s-au distrat pe un iaht alături de mai mulți prieteni. Iulia Vântur părea să fie în elemental ei, după mișcările amețitoare pe care le-a executat. Cei doi par să se gândească și la o colaborare profesională, dacă e să judecăm după clipurile filmate împreună.

Cert este că de Sfinții Constantin și Elena, artistul a lansat nu mai puțin de 21 de piese. Iar Iulia Vântur a fost una dintre primele persoane care l-a felicitat pentru această reușită.

Senzație pe iaht cu Iulia și Costi

De altfel și artista cântă același gen de muzică care l-a consacrat și pe Costi Ioniță, drept urmare inclusiv din această perspectivă, cei doi artiști se potrivesc. Producătorul muzical are la active cu artiști consacrați de peste hotare cum ar fi Sean Paul și Shaggy. Așa că o astfel de colaborare cu Iulia Vântur care are o carieră solidă în India nu este exclusă.

De altfel, Costi este unul dintre puținii artiști români care a fost nominalizat la celebrele premii Grammy pentru o piesă de-a lui Shaggy. Artistul a fost pasionat de muzică dintotdeauna. Drept urmare și studiile sale au avut legătură cu acest domeniu. Ba chiar, la 13 ani a participat la un turneu cu taraful la care activa, în Franța.

Costi Ioniță, pasionat dintotdeauna de muzică

Apoi în 1998 a fost cel care a pus bazele trupei Valahia, cu Mihai Trăistariu și Dorin Topală. Cei trei au cunoscut succesul, însă preferințele orientale pentru linia melodică ale lui Costi nu au fost neapărat pe placul celor doi colegi.

Mai ales că Mihai Trăistariu și-a dorit să își pună în evidență vocea lui specială. Așa că trupa nu a rezistat, dar Costi Ioniță a excelat la producător muzical, lucru pe care îl face și astăzi.