Alecu Racoviceanu; Sursa: Arhiva EVZ Grăbirea demersurilor aderării Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană mi-a adus aminte de un argument adus în propria apărare de politicienii care, de-a lungul anilor, erau acuzați că uită interesul național al refacerii României Mari de dragul unui discurs agresiv pro-european: ne vom uni cu Moldova sub cupola UE.
Acest moment este acum mai aproape decât va fi vreodată.
Strict teoretic, dacă această aderare în ”echipă” și în ritm forțat se va produce, toate teritoriile României Mari vor fi din nou sub aceeași cupolă, nu națională, dar una din care facem și noi parte.
Va stinge asta fragilul discurs unionist care mai există în cele două țări, pentru că românii din Ucraina nu mai sunt de mult o voce? Sau, dimpotrivă, apropierea instituțională va spori dorința de Unire?
Avem deja un exemplu de națiune căreia reunirea sub cupola europeană nu i-a liniștit discursul naționalist, e vorba de unguri, evident. Sigur, discursul este motivat politic, în partea lui stridentă, dar conceptul de Ungaria Mare există și nu ca unul împlinit de prezența în Uniunea Europeană a Transilvaniei (ca să mă opresc doar la provincia românească), ci ca un deziderat pentru care merită să investești și să lupți.
E interesant în acest moment, tratat aproape festiv, să vedem dacă românul va percepe ”reîntâlnirea” cu părți din Bucovina și Basarabia ca pe o etapă a refacerii României Mari – pe noi coordonate, mult diferite față de cele din 1918 – sau va avea efectul invers: dezlipirea definitivă a Ucrainei și Moldovei de Moscova va reaprinde flacăra unui discurs patriotic pe care îl credeam pierdut, în deceniile în care fiecare țară a avut problemele ei interne, mai arzătoare decât un deziderat al unor înaintași tot mai îndepărtați în timp și concepții.
Tind spre prima variantă.
Recomandările noastre
