Ilie Năstase a explicat de ce nu ar vrea s-o antreneze pe Simona Halep: „Eu nu m-aș băga”

Ilie Năstase a explicat de ce nu ar vrea s-o antreneze pe Simona Halep: „Eu nu m-aș băga”Ilie Năstase pe terenul de tenis Sursa foto: EVZ

Ilie Năstase a declarat că nu ar putea să o pregătească pe Simona Halep, pentru că s-ar enerva și-ar avea probleme cu arbitrii.

Ilie Năstase a explicat de ce n-ar putea să devină antrenorul Simonei Halep. Fostul lider ATP a declarat că stă prost cu nervii și ar avea de pătimit din cauza conflictelor cu arbitrii.

„Nici eu nu ştiu ce antrenor să aleagă, Simona ştie cel mai bine. Eu am zis că ea nu are nevoie de antrenor. Eu când jucam aveam o domnişoară în colţul terenului şi mă inspira mai bine… Glumesc. Dar eu cred că atunci când eşti numărul 1 mondial nu prea mai ai nevoie de antrenor. Poate să îţi organizeze antrenamentele şi programul, dar ca tenis Simona Halep ştie ce are de făcut. Eu nu m-aş băga să o antrenez că iar iau amenzi, sar la arbitri, eu mă enervez. Dar ea ştie să joace tenis, nu are nevoie”, a spus Năstase la Digi Sport.