Întrebat cum poate felicita un lider care este nelegitim, Igor Dodon a spus: "Pentru că dânsul a fost ales de cetățenii Republicii Moldova care sunt în stânga Nistrului și eu voi respecta poziția cetățenilor”.

"Scopul meu, și este una dintre sarcinile strategice și sunt sigur că, cel mai probabil, îmi va reuși, este reunificarea Republicii Moldova. De aceea, voi merge la Tiraspol, mă voi așeza cu noul lider care a fost ales acolo de cetățeni, vom discuta, vom vedea cum mergem mai departe. Sunt necesare discuții, contacte, pentru a încerca să rezolvăm problemele. Atunci când vom ajunge la determinarea unui statut politic, se va organiza un referendum pentru ca cetățenii să decidă”, a mai spus șeful ales al statului, titrează realitatea.md