ZI de FOC la ÎCCJ. ANCHETA în CAZUL unui OM-CHEIE din GUVERN ar putea fi REDESCHISĂ. Breaking news
- Iulia Moise
- 4 decembrie 2018, 10:41
Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) analizează o solicitare făcută de către Elias EL Khoury, un afacerist de origine libaneză, cu privire la redeshiderea anchetei în cazul actualului ministru al Economiei, Niculae Bădălău.
Este vorba de o plângere făcută împotriva ordonanței de clasare a acuzațiilor în cazul lui Niculae Bădălău. Ministrul a fost cercetat de DNA pentru trafic de influență, raportat la faptul că ar fi aparat interesele unei societăți comerciale implicate într-un circuit financiar fraudulos.
În 2013. procurorii DNA declarau că politicianul ar fi făcut demersuri atât la nivelul conducerii Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF), cât și pe lângă persoane cu funcții în instituțiile de stat din județul Giurgiu (prefectura, conducerea Agenției de Plăti și Intervenții în Agricultură (APIA).
„De asemenea, în cursul acestui an, la solicitarea învinuitului Bădălău Niculae, societatea comercială implicată în circuitul evazionist i-a pus la dispoziție, cu titlu gratuit, produse alimentare pentru un eveniment organizat la restaurantul sau”, acuzau procurorii.
În final, ancheta a fost clasată în cazul lui Niculae Bădălău.