Iată cine i-a împăcat pe Mircea Stoian și Bianca Drăgușanu
- Anca Simionescu
- 20 iulie 2014, 00:00
După ce a plecat de la „Un show păcătos”, Mircea N. Stoian a caracterizat-o destul de dur pe Bianca Drăguşanu. Cei doi fuseseră buni prieteni, iar Stoian a dezvăluit că fosta asistentă a lui Capatos nu a ţinut cont de nimeni şi de nimic pentru a fi în lumina reflectoarelor.
Vestea că Mircea Stoian, participă la „Splash! Vedete la apă”, i-a speriat pe organizatori, care s-au gândit că întâlnirea dintre cei doi (Bianca Drăgușanu este coprezentatoarea show-ului) o să se lase cu scântei. „Bianca a fost corectă în emisiune şi din punctul ăsta de vedere nu am ce să-i reproşez. Probabil i-a fost şi puţin frică de un pui de scandal. Aproape toată echipa a insistat să nu mă cert cu ea şi eu am ţinut cont de dorinţele lor”, a povestit Stoian. Jurnalistul le-a dat totuși emoții producătorilor, deoarece era să se înece la filmări. „Am vrut să vadă lumea că „moşul” (n.n. Mircea are 57 de ani) are sânge în instalaţie şi poate să facă ceea ce alţii, cu mult mai tineri, se cam codesc.
Am fost perfect conştient de pericole, mai ales că săriturile în apă nu sunt punctul meu forte. Intru în panică repede, din cauză că obosesc destul de repede şi, deşi ştiu că nu mă pot îneca, pentru că nu sunt tâmpit şi fac pluta pe spate, nici bine nu îmi e”, a spus Stoian.