Iarnă cu tarife mici la zboruri către Europa

Iarnă cu tarife mici la zboruri către Europa

În sezonul rece, operatorii aerieni se întrec în bilete low cost. De la Pisa la Dusseldorf, biletele de avion se vând cu 11 euro până la 100 de euro.

Operatori aerieni low cost se întrec în tarife extrem de accesibile în această iarnă. "Indiferent de destinaţie, biletele la promoţie se vând foarte bine", spune Florentina Ivan, directorul de marketing al companiei Blue Air. "Dacă tariful este accesibil, turistul achiziţionează biletul de avion, chiar dacă nu are plănuită încă o vacanţă în oraşul cu pricina", adaugă aceasta. Printre cele mai ieftine zboruri aflate în ofertă, acum, se numără cursa Bucureşti - Torino, operată de către Wizz Air. Promoţia anunţă tarife începând de la 50 de lei pe segment, însă în luna decembrie cel mai ieftin bilet de zbor poate fi cumpărat cu 320 de lei. Dacă zborul este efectuat începând cu sfârşitul lui ianuarie şi în februarie, biletul de avion costă 140 de lei.

Opţiuni multiple pentru Italia, Spania şi Germania

O altă destinaţie din Italia, Pisa, este accesibillă în decembrie de la 100 de euro, însă dacă zborul este efectuat în ianuarie biletul de avion dus-întors costă 140 de lei (34,07 euro). Aceeaşi destinaţie, efectuată însă din Cluj-Napoca, la finalul lunii ianuarie costă 45 de lei (10,95 euro).

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot către Pisa, Ryanair are promoţii cu opt euro pe segment de zbor. Cursa este Constanţa- Pisa, şi încă se mai găsesc zboruri mai ieftine de zece euro, însă mai problematice sunt retururile. În decembrie, nu se găsesc la Ryanair bilete sub 100 de euro, însă dacă se optează pentru plecare la începutul lunii decembrie cu retur în ianuarie, un pasager poate călători cu 16 euro pe ruta Constanţa-Pisa.

În luna decembrie, un zbor către Roma costă 29,9 euro, însă returul ajunge şi la 199,9 euro la Blue Air. În schimb, dacă este efectuat în ianuarie biletul costă 39,9 euro, dacă turul este în ianuarie şi returul la începutul lui februarie. Datorită numărului mare de muncitori români, Peninsula Iberică a încins lupta între companiile aeriene low cost.

La Easy Jet, cele mai atractive tarife sunt în lunile februarie şi martie. Cei care aleg această companie pentru deplasarea la Madrid vor plăti aproape 50 de euro pentru un bilet de avion dus-întors din Bucureşti, de altfel şi cea mai ieftină opţiune pentru capitala Spaniei.

Nici rutele din Germania nu sunt mai prejos. Printre cele mai ieftine oferte se numără Bucureşti- Dortmund, care poate fi achiziţionată cu 38,94 de euro în luna ianuarie de la operatorul low cost Wizz Air.

Tot la aproximativ 40 de euro este cursa Bucureşti-Stuttgart, operată de compania Blue Air. La jumătate de preţ, românii pot achiziţiona bilete către Dusseldorf, însă cu plecare de la Cluj-Napoca (zbor efectuat de Wizz Air). Divizia low cost a Lufthansa, Germanwings, desfăşoară în această perioadă o promoţie pentru 19,99 de euro către oraşe din Germania. Însă printre cele mai ieftine oferte este Bucureşti-Koln. Un bilet în perioada ianuarie-februarie costă 49,98 euro.

Oferte bune şi la operatorii de linie

De Sărbători, companiile tradiţionale introduc promoţii pe cele mai căutate rute. "Carpatair are în ofertă bilete de 49 de euro pe segment către toate destinaţiile externe operate în Italia, Germania, Grecia, Ucraina şi Republica Moldova. Promoţia face parte dintr-un program mai amplu de fidelizare a clienţilor, care va continua cu noi proiecte şi în 2011" declară Paula Ardelean, Vice-Presedinte Marketing & Vânzari Carpatair.

Cu oferte tentante vine şi Tarom, care a introdus promoţia "Duo Concept" pentru zborurile către Zürich: plăteşti un bilet, dar călătoresc două persoane, companionul urmând a achita doar taxele de aeroport.

"Dacă tariful e accesibil, turistul cumpără biletul, chiar dacă nu plănuise încă o vacanţă în oraşul cu pricina.", FLORENTINA IVAN, director de marketing Blue Air

DEZAVANTAJ

Taxe suplimentare de aproape încă un bilet

Ofertele operatorilor low cost sunt foarte atractive, reprezentând, în multe cazuri, echivalentul unei ieşiri în oraş.

Însă, la o privire mai atentă, pasagerul va plăti alte câteva zeci de euro pentru achitarea cu cardul (circa 5 euro), bagaje (15-20 de euro pe segment de călătorie în cazul în care se anunţă prezenţa bagajului în momentul rezervării, respectiv 30 de euro în aeroport), sau chiar check-in (unele companii taxează cu 10 euro acest lucru în cazul în care s-a omis efectuarea check-inului on-line).

De asemenea, la bordul aeronavelor pasagerii nu primesc mâncare şi băutură. În cazul în care se optează pentru o băutură şi un sandvici se mai scot din buzunar 7-10 euro.

PREŢURI

Cele mai bune oferte din următoarele trei luni

Sursa: companiile