Evenimentul Zilei > Social > Iarna a făcut deja prăpăd în România. Nod feroviar de la Drajna, distrus
Iarna a făcut deja prăpăd în România. Nod feroviar de la Drajna, distrus

Iarna a făcut deja prăpăd în România. Nod feroviar de la Drajna, distrus

Vremea rea pune stăpânire pe țară, iar rafalele de vânt fac primele stricăciuni.

Cel mai important nod rutier între Autostrada Soarelui, Slobozia și Sudul Moldovei, bariera de la trecerea căii ferate din Drajnă Nouă, Călărași, s-a rupt din cauza vântului.

Pe de altă parte, pompierii bucureşteni au avut astăzi, între orele 17,00 şi 21,00, aproximativ 50 de intervenţii pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe autoturisme şi carosabil, a elementelor de construcţie, panourilor publicitare avariate, stâlpilor căzuţi pe carosabil şi a unui semafor căzut.

În judeţul Ilfov, pompierii au acţionat pentru îndepărtarea a trei copaci căzuţi pe carosabil şi a unui transformator electric avariat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, un autocamion încărcat cu baloţi de folie cu bule a fost răsturnat de vânt miercuri seara pe DJ 203I, între localităţile buzoiene Cotorca şi Pogoanele.

Alte trei autoturisme au fost avariate, în staţiunea Olimp, după ce peste ele a căzut un copac, din cauza vântului care suflă cu putere.