Surprinzător este faptul că rușii de la Spartak Moscova afirmă că Ianis ar fi ajuns la un acord verbal ei încă înainte de începerea turneului final, iar acum așteaptă să vadă ce se va întâmpla cu tânărul jucător român.

„Potrivit informațiilor, Spartak a ajuns la o înțelegere verbală pentru transferul jucătorului de 20 de ani, fiul faimosului Gheorghe Hagi. Părțile au dat mâna înainte de Campionatul European U21, iar jucătorul a primit foarte multe oferte și din partea altor cluburi. Deocamdată, transferul spre Spartak stagnează”, scriu rușii de la spartakworld.ru. Oficialii lui Spartak îi doresc la club atât pe Ianis, dar și pe tatal său, Gică Hagi, pentru a ocupa poziția de tehnician al rușilor.

 

 

Deși este foarte greu de crezut că Ianis va ajunge în Rusia, mai ales după toate ofertele pe care le-a primit după Euro, suporterii ruși își doresc ca fotbalistul român să semneze cu echipa din capitala țării.

La rîndul său, avâns atâtea oferte, Gică Hagi nu se grăbește cu transferul lui Ianis. Oricum decarul Viitorului este gata pentru o nouă experienţă în străinătate. Hagi este pregătit să accepte una dintre ofertele de transfer pentru fiul său, însă prioritatea "Regelui" este să găsească o echipă la care tânărul jucător să evolueze cu regularitate, scrie digisport.ro.

 

„Analizăm, evaluăm şi vom lua o decizie. Se vorbeşte mult, e normal. E un jucător curtat, ne surprind multe oferte, dar trebuie să analizăm bine, să luăm o decizie importantă pentru el şi pentru noi, ca club. El şi toţi ceilalţi care au participat la turneul final, toţi aceşti copii extrardinari care au fost la Euro au scos România în stradă. Au deja un nume, sunt deja jucători europeni, au cota lor, meritul e al lor şi al antrenorului, că au ajuns la un nivel foarte mare", a spus Hagi, la conferinţa de presă de premergătoare Supercupei cu Viitorul, care se desfășura sâmbătă.

 

 

Te-ar putea interesa și: