Iadul pe pământ!. Incendiile sălbatice au mistuit totul. FOTO

Iadul pe pământ!. Incendiile sălbatice au mistuit totul. FOTO

Mii de oameni sunt blocați pe o plajă din sud-estul Australiei după ce au fugit din casele lor, de teama unor incendii puternice stârnite în zonă. Fumul era atât de gros încât cerul dimineții s-a întunecat, devenind portocaliu.

Astfel, marți, aproximativ 4.000 de rezidenți și turiști au fost nevoiți să-și părăsească locuințele și cazările de vacanță din Mallacoota, statul Victoria. Potrivit autorităților, „focuri sălbatice fac ravagii în toată regiunea”.

Orașul și-a activat sirena de urgență cu privire la iminenta amenințare de incendiu încă de la primele ore ale dimineții, iar locuitorii s-au îndreptat spre litoral, în urma unui plan de evacuare prezentat anterior în cadrul întâlnirilor comunitare.

„Nu există nicio cale de intrare sau de ieșire", a declarat rezidentul Mallacoota, Jason Selmes, pentru CNN, după ce a evacuat casa, marți dimineață. Cerul s-a luminat într-un portocaliu strălucitor, iar focurile au început să se răspândească prin oraș.

Există trei echipe de urgență pe plajă, iar serviciile de urgență înființează centre medicale și locații sigure de evacuare, potrivit agenției de stat Victoria Emergency.

Potrivit Victoria Emergency, începând de luni, în regiunea estului Gippsland au existat peste 10 incendii.

Avertizările de urgență rămân în vigoare marți, autoritățile Victoria cerând rezidenților să se adăpostească în interior.„Este prea târziu să plece”, a spus Victoria Emergency, avertizând că locuitorii Mallacoota erau „în pericol ... și trebuie să acționeze imediat pentru a supraviețui”.

Situat în estul statului Victoria, în Gippsland trăiesc aproximativ 80.000 de oameni. Regiunea este populară în rândul turiștilor, care fac drumeții  în parcurile naționale.

Incendiile au devastat părți din mai multe state în ultimele luni. În Victoria, 70 de noi incendii au debutat luni, dintre care peste 20 sunt încă active.  Peste 900 de case au fost distruse, iar acest număr va crește probabil pe măsură ce pompierii se luptă pentru a conține incendii masive.

„A fost ca și cum am fi fost în iad”, a declarat vacanța Zoe Simmons pentru CNN. „Am fost cu toții acoperiți de cenușă”.

Luni, un pompier voluntar în vârstă de 28 de ani a murit în NSW, după ce vânturile puternice i-au răsturnat camionul. La începutul lunii decembrie, alți doi pompieri voluntari din NSW au murit după ce vehiculul lor a lovit un copac în timpul operațiunilor de stingere a focului.

Autoritățile statului, cât și cele federale au activat resursele de urgență și au dislocat mii de pompieri încă de la începutul lunii septembrie. Forța australiană de apărare a trimis asistență în mai multor state, inclusiv aeronave ale forțelor aeriene și personal al armatei.

Statele Unite, Canada și Noua Zeelandă au trimis pompieri suplimentari pentru a ajuta autoritățile australiene, scrie CNN.

 

Ne puteți urmări și pe Google News