Sursa foto: Arhiva EVZ De astă dată, am să încalc în acest articol o regulă de fier a jurnalisticii. Nu am să încep cu un fapt semnificativ, din viaţa noastră de zi cu zi, care să suscite interesul dumneavoastră, al cititorilor. Mi-am luat acest privilegiu, pentru că este sărbătoare.
Nu am să vă vorbesc nimic despre necazurile care ne înconjoară şi ne asaltează din toate părţile, în aceste vremuri grele. Nici despre tinerii închişi în case, care fac depresii. Nici despre generaţiile pierdute ale României, care nu mai pot merge la şcoală. Nici despre faptul că acest hiat în educaţie îl vom simţi cu toţii peste câţiva ani, când ţara va rămâne pe umerii lor. Nici despre analfabeţii funcţionali. Nici despre oamenii care au rămas pe drumuri, pentru că şi-au pierdut fără nicio vină locurile de muncă. Nici despre micile afaceri ale românilor, care s-au dus de râpă sau abia îşi mai trag sufletul, de parcă s-ar fi infectat toate cu COVID. Nici despre oamenii care sunt nevoiţi să ia calea bejeniei, slugi pe la străini, pentru a avea o pâine de pus pe masă la copii. Nici despre pensiile care nu mai cresc, deşi pensionarilor toţi politicienii le-au promis asta. Nici despre faptul că după o viaţă de muncă, părinţii şi bunicii noştri sunt nevoiţi să se împrumute câte 100 de lei ca să aibă cât de cât o masă de Paști. Nici despre bătrânii care se împrumută la CAR câte 30 de lei, pentru a-şi repara un braţ la ochelarii pe care dacă nu-i mai au, nu mai pot vedea aproape nimic.
Nu am să vă vorbesc nici despre mafiile transpartinice. Nici despre cele de partid şi de stat. Nici despre incompetenţă, habarnism şi diplome falsificate sau inexistente. Nici despre multinaţionalele care ameninţă preşedintele României, atunci când nu le convine ceva. Nici despre guvernanţi. Nici despre opoziţie.
Nu vă voi vorbi nici despre manifestaţii şi contramanifestaţii. Nici despre lipsa de tolerenţă. Nici despre ură, care a început să devină un mod de a trăi şi acţiona. Nici despre manipulare. Nici despre furtul de voturi. Nici despre incapabilitatea forţelui statului de a salva de la moarte doi cetăţeni ameninţaţi timp de şase ore de un scelerat. Nici despre infecţiile nosocomiale, care ucid mai mult decât pandemia. Nici despre oameni arşi de vii în spitale. Nici despre pacienţi abia operaţi, azvârliţi în stradă de la reanimare. Nici despre bolnavii de cancer care au rămas fără medicamente din cauză că nişte funcţionari care în continuare ocupă fotolii plătite gras, au uitat să întocmească nişte nenorocite de hârtii. Nici despre miliţieni care dau cu capul de asfalt oameni paşnici şi-i calcă pe gât până îi omoară. Nici despre gabori care ridică oameni de pe stradă şi-i duc pe câmp, unde-i torutrează şi apoi urinează pe ei. Nici despre faptul că toţi aceşti neoameni sunt liberi. Nici despre amenzile cu care am fost cocoşaţi de când a fost declarată pandemia.
Nu am să vă vorbesc nici despre faptul că mai întâi ni s-au promis 80 de miliarde de la Uniunea Europeană, care între timp s-au făcut 30 şi care până la urmă nu vor fi deloc, pentru că specialiştii care ne conduc nu sunt capabili să întocmească nişte chinuite de planuri de dezvoltare.
Nu vă voi vorbi nici despre faptul că la graniţele României, poate în orice clipă să izbucnească un conflict major.
Pentru că este sărbătoare, nu am să sciu despre nimic din toate astea. Pentru că în mijlocul acestui asalt al nenorocirilor, avem dreptul şi noi la o clipă de bucurie.
Hristos a Înviat, oameni buni!
Urmează să ne trezim şi noi!
Recomandările noastre
