Hoţii au spart casa părinţilor lui Salvini! Au furat TOT ce le-a ieşit în cale. Se presupune că a fost acelaşi grup de romi care a spart casa primarului din Milano

Hoţii au spart casa părinţilor lui Salvini! Au furat TOT ce le-a ieşit în cale. Se presupune că a fost acelaşi grup de romi care a spart casa primarului din Milano

Hoţii au dat iama în locuinţa părinţilor lui Matteo Salvini din Milano. Au furat tot ce le-a ieşit în cale, de la argintărie până la seiful din apartament. Furtul a fost descoperit, joi, la etajul 5 al unei clădiri din zona Primaticcio / Giambellino, la sud-vest de Milano. Familia era în afara orașului pentru sărbătoarea tradiţională Ferragosto.

Nu au existat semne particulare (cel puțin nu foarte evidente) a ușilor și ferestrelor de la apartament.  Dar, de îndată ce a fost descoperit furtul, în primele ore ale dimineții de ieri, s-a declanșat alerta maximă de investigație și confidențialitate. Pentru că în acea casă, într-o clădire anonimă din apropierea cartierului evreiesc, locuiesc părinții ministrului de interne, Matteo Salvini.

Părinţii au plecat din oraș câteva zile și, prin urmare, în acest timp destul de scurt, hoții au reușit să intre în apartament. Au furat tot ce au găsit în camere (în special argintăria) și, au reușit să fure chiar seiful familiei.

De asemenea un grup de hoți romi au furat, din casa primarului din Milano în luna mai și este foarte probabil că hoții de acum să fie aceiaşi sau să aibă legătură cu ei. În aceste zile multe dintre clădirile orașului sunt complet goale sau locuite doar de câteva familii deoarece au avut o mini-vacanţă italienii.

Desigur, şi în cădirea părinţilor lui Salvini a fost aceeaşi situație, lumea a plecat din oraş. Ca dovadă  că în aceeași noapte (sau în timpul zilei) hoții au intrat și în alt apartament din imobil. Acest furt a fost descoperit în timpul primei inspecții, după ce au verificat la familia ministrului.

Se vor analiza camerele de supraveghere plasate pe străzile din jur pentru a cauta oameni care corespund cu unele suspiciuni ale poliţiei. Chiar dacă toate investigațiile inițiale sugerează că "obiectivul" ales de hoți a fost aleator, toate verificările vor fi făcute pentru a confirma această ipoteză, așa cum s-a întâmplat deja cu furtul din palatul Sala. Primarul a spus atunci că a plecat din Milano pentru weekend fără a declanșa alarma, în timp în casa părinților ministrului, se pare, că nu există sisteme de securitate speciale.

Joi și la Milano (ca și în alte orașe) a fost întărită vigilența în jurul "obiectivelor" apropiate de Lega, în special în zona sediului istoric din Via Bellerio. Alerta este legată de atacul din Villorba (Treviso), unde în noaptea precedentă a explodat o bombă (și o altă bombă a fost dezamorsată) în apropierea sediului Ligii, notează presa italiană.