EXCLUSIV EVZ! Hoții care l-au furat pe generalul Toma Zaharia au dat spargeri în toată Europa
- Petrisor Cana
- 14 ianuarie 2019, 00:00
Gruparea de hoți care a jefuit casa generalului Toma Zaharia, fost secretar de stat în Ministerul de Interne și unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din 1990 încoace, are la activ spargeri în mai toată Europa.
Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că cei patru sunt recediviși și sunt cercetați ori au fost condamnați pentru furturi din locuințe, atât în România, cât și în țări precum Germania, Franța, Spania sau Italia. Mai mult, unul dintre hoți, Tudor Alexandru Vrânceanu, de 30 de ani, din Focșani, fusese pus în libertate, sub control judiciar, după ce, pe 23 decembrie 2018, a tâlhărit, alături de alți doi complici, o familie de chinezi, în Brașov. Ceilalți trei membri ai grupării care a dat, sâmbătă, spargerea din casa generalului Toma Zaharia, din orașul Tărtășești, județul Dâmbovița sunt: Manuel Rafael Tudor, 28 de ani, din Focșani, Nicușor Ștefan, 30 de ani, din Turnu Măgurele, cu domiciliul în București și Costel Stoian, 26 de ani, din Turnu Măgurele, județul Teleorman. Manuel Rafael Tudor a fost cercetat și pentru conducere fără permis și a încercat să mituiască un polițist, în aprilie 2013. De asemenea, Nicușor Ștefan este judecat pentru furt, în Turnu Măgurele.
Prinși în timp ce era reclamată spargerea
Toma Zaharia a sesizat furtul din locuință sâmbătă după amiază, după ce a venit de la parastasul tatălui său. Cu câteva zeci de minute înainte să anunțe spargerea, pe Calea Victoriei, din București, un polițist cu experiență de la Sectorul 1 trăgea pe dreapta un autoturism Peugeot 407 Break, cu numere de Franța. Agentului i s-au părut suspecți pasagerii iar intuiția lui a condus la descoperirea bunurilor furate din vila de la Tărtășești: bijuterii din aur, ceasuri şi bani, în valoare de circa 10.000 de euro. Cei patru hoți tocmai se pregăteau să plece din țară, având bilete cumpărate cu destinația Portugalia. Buna colaborare dintre polițiștii din Capitală și cei din județul Dâmbovița a interrupt „aventura” celor patru hoți care au fost reținuți de Poliția Tărtășești și prezentați, duminică, în fața unui magistrat de la Judecătoria Răcari, cu propunerea de arestare preventivă.