Horoscopul lui Dom' Profesor. Uite unde o să fie numit Băse mare şef!
- Radu Ştef ănescu
- 4 februarie 2015, 23:59
Pe 5 februarie s-au născut William Burroughs, Charlotte Rampling, John Boyd Dunlop, Hiram Stevens Maxim, H.R. Giger, John Carradine, Andreas Papandreu, Irina Eliade, Gheorghe Hagi, Mircea Romcescu, Andrei Zincă.
În calendar, Sfintele Agata şi Teodula.
Încă o zi plină de muncă, fără conotaţii tradiţionale.
Creştinismul, ca dogmă, a fost învinuit adesea că este misogin şi că nu a acordat femeii locul meritat. Iată, astăzi, o pomenim pe Sf. Mc. Agata. „Era în cetatea Panormului o fecioară foarte frumoasă, anume Agata, născută din părinţi de neam bun şi bogat”.
Iată că învinuirea se dovedeşte mincinoasă! Care religie, spuneţi-mi una măcar dintre cele 137 de pe Pământ, sau măcar din Islam şi Budism, ei bine, care religie mai spune că un motiv al sanctificării a fost că femeia, fecioara respectivă, a fost foarte frumoasă!
Trebuie să dăm Cezarului, ce este al Cezarului!
Prin multa mea corespondenţă o ştire mi-a atras atenţia, fiind pe o filieră care urca direct la Pentagon.
În cadrul pregătirilor de război, NATO... şi aici fac o paranteză ca să vă spun un banc pe care l-am auzit şi eu, pe undeva, pe lângă Preston:
Ei bine, la o conferinţă de presă un general mare, cu patru stele, tot spunea „...în cadrul pregătirilor de război...”. O dată, de două ori, de nouă ori, până când o jurnalistă nu a mai putut răbda şi l-a întrerupt pe general: „domnule general, cu tot respectul, avem războaie destule, cu Irakul, trupele noastre sunt în Afghanistan şi... mai peste tot, de care război vorbiţi?” „De cel care o să vină!” a spus, senin, generalul...
Deci, în cadrul pregătirilor de război, NATO doreşte să edifice rapid o structură logistică, în Europa, care să permită recrutarea de soldaţi şi personal. Mai mult, analiştii de la NATO au mari temeri că flancul sudic este cam compromis, iar incidentele din, şi din afara bazei Incirlik nu fac decât să confirme unele dubii asupra Turciei, celui de al doilea membru, ca putere militară, în NATO. Aşa că Bulgaria, în primul rând şi apoi România vor juca un rol cu o dinamică ambivalentă, dar sigur, în creştere exponenţială, în termenii unsuroşi ai analiştilor respectivi.
Un prim pas este stabilirea, în şase ţări europene, a unor centre de recrutare, soldaţi şi personal civil, pentru NATO. Aceste strucruri se vor numi „centre de coordonare”. Deja, prin amendamente aduse legii apărării, Consiliul de Miniştri din Bulgaria a dat undă verde edificării unui „centru de comandă NATO” la Sofia. Nikolai Nencev, ministrul bulgar al apărării, a precizat că nu este vorba despre alte baze militare, ci despre un centru de coordonare care va fi construit la Sofia. Prin amendamentele la legea privind apărarea, se deschide posibilitatea ca militarii din zonele unde funcţionează centrele de recrutare NATO să fie detaşaţi în structura NATO timp de până la trei ani.
Există posibilitatea şi de recrutare a personalului civil, a funcţionarilor de stat şi a cadrelor de rezervă ale armatei. În luna ianuarie, capitala bulgară a fost gazda unor reuniuni la nivel înalt, la care au participat secretarul de stat american, John Kerry, ministrul britanic al Foreign Office, Philip Hammond, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Sigur, toată această structură impresionantă, esenţială, vitală, pentru NATO, are nevoie de un şef. Un politician versat, cu experienţă, puternic, autoritar, mână de fier, loial NATO. Surse din apropierea lui Jens Stoltenberg spun că există deja o “listă scurtă”. Iar, gurile rele spun că domnul Traian Băsescu, actualmente fără ocupaţie, ar fi în primii trei, pe listă!
Acum, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, ia spuneţi-mi, de ce am primit eu ştirea asta, ca să-i fac horoscopul lui Băse? Cred că nu! Ca să v-o spun domniilor voastre, evident!
Ia să vedem, să facem o analiză:
- Ştirea este adevărată. Băse este pe listă. Bravo lui! Dacă e numit, o să încaseze de vreo treizeci de ori mai mult decât salariul de preşedinte al României! O să aibă din ce cumpăra jucării nepoţeilor!
- Ştirea nu este adevărată, decât chestia cu NATO. Băse nu este pe listă! Dar zvonacii şi răspândacii lui au dat drumul la chestia asta, ca cei care-l trag de coadă pe Băse, ca să se dea jos din copac, să se gândească de două ori! Nu cumva, dacă-l trag de coadă, o să le pice în cap... un elefant NATO, legat de o divizie blindată! După ce coana Zoiţica l-a turnat la ipistaţi, cred că o să folosescă şi el teancurile de scrisorele de amor pe care le are. Le are, fiţi siguri... dar îşi aşteaptă intrarea în rol, ca un bariton la operă!
Aveţi puţintică răbdare...
BERBEC Ai nevoie de puţină linişte, relaxare şi de distanţă faţă de problemele altora. Nelinişte nemotivată s-ar putea numi starea ta. Zi bună pentru discuţii plăcute, calme cu cei din jurul tău.
Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. O veste bună urmată de una aşa-şi-aşa. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni sau la anturajul apropiat! Trebuie să acorzi mai multă atenţie şi timp vieţii de familie sau relaţiilor cu prietenii. Nu uita că vorba dulce mult aduce şi că o rugăminte bine formulată este mai uşor ascultată.
TAUR Activitatea, munca, nu prea te pasionează. Atmosfera este tensionată, se aşteaptă căderea drobului de sare! După orele de program, cumpărături. Poate şi sală, să elimini principiile negative!
Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Pentru un procent dintre nativi, succese neaşteptate în carieră. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt preponderent favorabile. Nu te lăsa impresionat(ă) de ceea ce se discută, de bîrfe, intrigi sau... modă. Nu-ţi lăsaţi interesele personale pentru mai târziu. Acum, nu mâine!
GEMENI Multiplici eforturile tale îndreptate către găsirea de noi soluţii la problemele tale veşnice: banii şi amorul! Dorinţa zodiacală de schimbare nu te ajută prea mult, eşti prea superficial!
Partea mistică a zodiei te ajută să-ţi înţelegeţi mai bine limitările şi să-ţi găseşti drumul de urmat în continuare. Nu trebuie să dai dovadă de naivitatea caracteristică a zodiei, mai ales când este vorba de produse cosmetice sau medicamente. Este bine să eviţi toate situaţiile neclare. În general toţi nativii trebuie să dea atenţie buzunarelor în special şi proprietăţilor, în general.
RAC Nu îţi place mediul în care lucrezi şi vrei să schimbi iaraşi ceva. Fii prudent şi nu exagera, cel puţin azi, nu da vrabia din mână! Atenţie la o posibilă discuţie legată de activitatea ta.
Cumpără-ţi odată lucrul acela la care râvneşti de mult timp – preţul este ca pasta de dinţi, odată ieşită din tub nu mai poate fi pusă la loc – mai târziu nu o să-ţi mai poţi permite. Dorinţa de schimbare şi marea tentaţie te fac să cheltuieşti prea mult. Incercă să începi de pe acum să-ţi organizezi viaţa – este o perioadă favorabilă pentru interesele tale.
LEU Zilele seamănă între ele şi trec ca orele! Ai o stare de nervozitate, îţi ajunge, eşti gată să explodezi! Ceea ce te avertizează sever să încetineşti ritmul şi să îi mai laşi şi pe alţii.
Ziua de astăzi poate fi o perioadă benefică şi revigorantă, dacă te hotărăşti să apeşi pe frâna activităţii. Primeşti şi dăruieşti multă afecţiune. Este o perioadă excelentă pentru legăturile amoroase (întărirea celor vechi sau stabilirea unor noi relaţii). Este, de asemenea, o bună perioadă pentru afacerile de, şi în familie. Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale.
FECIOARĂ Eşti pe cale să-ţi realizezi unele dorinţe. Începi să realizezi că ai mai mult de construit, în viitor, decât micile griji cotidiene pentru gospodărie şi ai tăi. Faci parte din ceva mai mare!
Ziua de astăzi trezeşte o bruscă dorinţă de afirmare şi de relaţii sociale. Reinventează “ceaiul de la ora cinci”, de fapt britanicii primesc la ora patru, sau dă o raită pe la toţii prietenii. Mai poţi dedica ziua studiului şi perfecţionării tale profesionale şi fizice. Te poţi duce, de asemenea, la o sală sau pur şi simplu mergi mai rapid într-un parc. Mai multe planete şi indicatori astrologici îţi sunt favorabili.
BALANŢĂ Poziţia ta socială îţi creează o mare problemă. Trebuie să pari mulţumit, deşi nu eşti. Iar timpul ţi se pare prea scurt şi obligaţiile prea mari. Mai aşteaptă puţin până să iei o hotărâre!
Dacă nu eşti atent, s-ar putea să pierzi un lucru la care ţii mult. Sinceritatea te salvează in extremis în această zi. Totuşi zodia face şi unele configuraţii şi aspecte bune - deci ai o perioadă relativ favorabilă şi cu ceva momente plăcute. Prânzul te găseşte, poate, construind ceva, in orice caz muncind din greu la un proiect.
SCORPION Ai sarcini şi griji noi de astăzi pentru câteva zile şi nu prea îţi convin. Dar trebuie să te obişnuieşti, să accepţi şi să te organizezi, nu ai de ales. Pe seară primeşti veşti de departe.
De asemenea, poţi finaliza în condiţii bune afacerile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Aspecte uşor nefavorabile la bani, întârzie sau se reprogramează, dar foarte bune la dragoste şi sănătate. Aspectele arată cumpărături inspirate. Cheltuiesti, deci existi – chiar dacă anturajul zice că eşti zgârcit(ă)! Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes!
SĂGETĂTOR Treci printr-o situaţie, în amor, care e un cerc vicios. Problemele abia încep. Trebuie să te linişteşti şi cu mult calm să găseşti „ieşirea” din situaţie. Probabil, o vei lua de la capăt!
Mai multe aspecte minore benefice arată că lucrurile pot merge şi bine. Nu-ţi face griji prea mari, viitorul îţi este favorabil! La un moment dat orele de lucru îţi par că devin mai grele, dar de fapt eşti în pierdere de energie. Mâncarea naturală (evită alimentele ce provin din plante mutate genetic), vitaminele cu minerale şi sucuri din fructe la care poţi adăuga ceiuri din plante româneşti te ajută să treci de această perioadă cu vitalitatea mai scăzută. Şi ca să fii într-adevăr dibaci nuanţează-ţi regimul alimentar în funcţie de zodie şi de grupa sanguină.
CAPRICORN. O prietenă îţi iese în cale cu gânduri bune. Poţi avea încredere. Ieşiţi la o cafea şi vorbiţi despre modă, filme, amor. O să te simţi bine şi, la noapte, o să visezi colorat şi frumos!
Evită să te enervezi pentru lucruri de nimic. Sigur că este bine să nu te enervezi deloc. Dar poţi?! Primele ore de srviciu, de activitate îţi aduc surprize, dintre care unele chiar plăcute. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, poţi ieşi în oraş cu o prietenă. O configuraţie astrală echilibrată face ca ziua de astăzi să fie benefică, totuşi. Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale.
VĂRSĂTOR Profesional eşti pe drumul cel bun, dar trebuie să te concentrezi mai mult şi să fii atent la detaliile sociale. Trebuie să ai răbdare şi să analizezi cu atenţie figurile noi din jurul tău.
Mare atenţie la serviciu, sau unde îţi petreci activitatea, sau ziua – se întâmplă ceva – în registrul benefic. Trebuie, doar, să fii atent ca să nu pierzi prilejul. Deci, poti avea succes in profesie sau meserie, sau la şcoală - ai mai multă energie dacât în mod normal. Un ajutor neaşteptat. Cineva din anturaj, semn de foc sau de apă te ajuta cu un scop (sau chiar dezinteresat) sa rezolvi o problemă care îţi părea foarte complicată. Pentru cine se pricepe nu a fost deloc complicat!
PEŞTI Pentru că nu eşti în apele tale, ai nevoie de o schimbare. Drept catharsis, poate îţi cumperi ceva nou, cizmuliţe sau o canadiană de ploaie. Astăzi eşti dispus să cheltuieşti pentru tine!
Ai de suferit din cauza vremii capricioase, dar şi din cauza încăpăţânării tale, că te îmbraci aiurea fără să ţii cont dacă afară este cald sau frig. In această perioadă este bine să te abţii de la orice proiect nou, de la orice nouă asociere. Eşti vulnerabilă sau vulnerabil din cauza unei iubiri mai vechi, sau a unor amintiri care te obsedează. Totuşi, ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale!