Horoscopul lui Dom’ Profesor, 6 mai 2025. Amintiri, amintiri
- Radu Stefanescu
- 5 mai 2025, 21:31

6 mai
Pe 6 mai s-au născut: Sigmund Freud, Orson Welles, Rudolph Valentino, Stewart Granger, Sir Max Edgar Lucien Mallowan,Tony Blair, George Clooney, Dorel Dorian, Ion Vlasiu.
În calendarul creștin-ortodox, pe 6 mai, sunt Sfinții: Dreptul Iov, mult răbdătorul și Varvar.Dragi jupânițe și cinstiți jupâni, amintirile nu-mi dau pace, provocate de mulți dintre domniile voastre, care mă întreabă de una și de alta.
Vă povesteam, altădată, că în octombrie 1969 am avut un accident groaznic, mai precis pe 9 octombrie, dacă îmi amintesc bine era o zi de joi și soarta și ”baraka” a făcut ca martor să fie academicianul Mitu Dumitrescu, șeful catedrei de hidraulică și asistentul lui, Albinel Harnaj. Eram în grija lor, accidentul s-a produs în timpul orelor de curs. Am avut mare noroc, repet, ”baraka”.
Academicianul a sunat la urgență, apoi la externe și a dat peste Ministrul adjunct Mircea Malița, prieten bun cu tata. S-a pus în mișcare Crucea Roșie Internațională, s-a oprit de la decolare cursa de Paris, până a ajuns salvarea cu mine pe pista aeroportului. Așa se face că accidentul a avut loc la ora 08:37 ora României și la ora 16, ora Parisului, eram deja pe masa de operație la ”Pitié Salpétrière”, spital universitar. În România nu aveau dotarea necesară salvării vieții mele.
Aveam multe oase fracturate și hemoragie internă, dar aveam doar 19 ani. Oasele erau fracturate în ”creangă verde”, am rămas doar cu o coastă în afară și cu un umăr mai scurt și căzut, iar numai după trei săptămâni și multe operații plastice mergeam într-un baston de tek cu mâner de argint, cadoul chirurgului-șef, cu o mână în eșarfă, cu bandaj cervical și multe tije de metal ce ieșeau din mine.
O minune medicală, spuneau chirurgi francezi, ar fi trebuit să fiu mort de mult, după cât sânge pierdusem și la ce anestezice mă supuseseră. Am ajuns la Paris cu ce aveam pe mine la practică, la cartofi. În spital au fost aduși și alți tineri, răniți în războaiele Franței. Majoritatea, mult mai puțin grav decât eram eu. Legionari. Ofițerii lor de manutanță le-au adus ”ținute civile”. Mi-au dat și mie una, că nu aveam nimic în afară de bandaje, o pijama bleu și un halat albastru, al spitalului. Hainele mele au fost aruncate, erau rupte și pline de sânge. Pantofi maron, fără șireturi, două perechi de șosete albe, două seturi de boxeri și maieuri de culoare neagră, pantaloni, două bucăți, de flanelă bej deschis, două cămăși, una bleu, cealaltă galben-pai, un sacou albastru jandarm cu nasturi metalici, galbeni, și un pulover maron.
Mi se spunea Bernard, așa am fost botezat acolo și cât am stat la Paris așa mi s-a spus. M-am legat de cei câțiva din salonul meu, de terapie intensivă. Doi suedezi, un danez și un neamț. Eu făcem progrese incredibile, mă vindecam ca Făt-Frumos, ceilalți mai încet. Într-o sâmbătă ne-au lăsat să ieșim din curtea spitalului să dăm o raită prin împrejurimi. Eu am luat-o puțin înainte, camarazii mei rămăseseră în urmă, la un chioșc de ziare. Când, ce să vezi, trei jandarmi puseseră ochii pe mine și veneau drept spre mine. În timpul acela se apropie de mine și legionarii, îmbrăcați la fel cu mine, care bandajat, care șchiopătând. Jandarmii se opresc încurcați, spun ”Oh, legionari!” salută scurt și își văd de drumul lor.
Abia mai târziu, când am cunoscut-o pe Veronique și pe Chris am găsit explicația. Revoltele studențești din Paris! Începute în mai 1968 nu se stinseseră complet nici în anul 1969. Jandarmii crezuseră că sunt un participant la revolte și doreau să mă evacueze de acolo, eram peste drum de Sorbona și vederea mea, un mare rănit, putea să declanșeze o nouă răzmeriță. Nu și dacă eram un legionar, necunoscut de studenți!
Revoltele studențești din Paris au început să mocnească încă din martie 1968. Au culminat cu ocuparea Sorbonei și declararea ”regiune liberă de prostie” pe data de 3 mai 1968.
Anul acesta se împlinesc 57 de ani, aniversarea unui vis frumos studențesc, al unei victorii zdrobitoare a tineretului asupra establishmentului.
Vă spuneam că atunci când am ajuns eu, în octombrie 1969, mai rămăseseră urmele revoltei, mai mocnea ici și colo. Pe câte un perete mai era o lozincă scrisă cu un spray de vopsea auto, așa se făcea pe atunci, pavajul unor străzi avea multe pietre noi, înlocuiau pe cele scoase și folosite de studenți în luptele de stradă. Dar, mai ales atitudinea provocatoare a tinerilor, știau că au învins și încă savurau victoria. Sunt constatările mele de la fața locului, așa le-am văzut acum 56 de ani, prin reviste și cărți pot să scrie ”fake news”, politic corect, pe mine nu mă păcălesc. Am fost atunci, acolo!
Lozincile studenților au fost multe și inspirate. ”Să nu ai încredere în cei peste 30 de ani!” Astăzi spunem, cei care au mai rămas în viață: ”Să nu ai încredere în cei peste 90 de ani!”
Dar, cred că sloganul cel mai caracteristic revoltei studențești din mai 1968 a fost: ”Il est interdit d’interdire!” Este interzis să interzici! Apoi ”Sois jeune et tais-toi!” Fii tânăr și taci din gură, un mesaj antigaulist. ”Sous les pavés, la plage!” Sub pietrele de pavaj este plaja – constatarea făcută de studenții care au ridicat baricade din pietrele de pavaj, constatare poetică, dar foarte tehnică, așa era, pietrele erau puse pe nisip! ”Soyez réalistes, demandez l’impossible!” Fiți realiști, cerți imposibilul! Era reacția tineretului față de rigorile unei societăți închistate, foarte structurată, în care tinerii nu aveau nicio șansă, trebuia să stea la coadă! ”Ni dieu, ni maître” Fără Dumnezeu și stăpân, deviza amintește de cea a celebrului francon Florian Geyer, nobilul din secolul XV. O melodie de succes a lui Léo Ferré, devenită mai apoi crezul anarhiștilor.
Dar vă rog să mă scuzați, continuam mâine, acum mă duc să vad dacă mai pot să prind ceva din curentul meteoric Eta Aquarius, dacă nu o să fie cerul acoperit.
Mereu vă spun la ce filme mă uit, dar am uitat să vă spun ce mai citesc. Acum citesc o carte foarte interesantă, ”Lumea și demonii ei” scrisă cu multă inteligență de Carl Sagan, o carte broșată, apărută în limba română la Editura Herald. Cei cu masonii. Dar eu nu citesc niciodată o carte singură! În același timp mai citesc o carte veche și hazlie, coordonată de Alfred Hitchcock, ”16 Skeletons From My Closet” de la Dell Book. Și o antologie SF îngrijită de Marianne Leconte ”Les Pièges de L’ Espace” apărută în colecția ”Le Masque SF”. Cărți vechi și bune!
Cum o să revăd un film vechi și foarte bun. Fiind ziua în care îl pomenim pe Orson Welles, ce poate fi mai potrivit decât ”Citizen Kane” film pus de Academia de film deasupra tuturor filmelor, din toate epocile. Kids who watch this film can never know how revolutionary it was - scrie pe net, în dreptul filmului.
Nici noi nu știm ce o să ne aducă ziua de mâine, consultați horoscopul, un sfat bun nu strică, prevenit însemnă pregătit, pentru că, în orice caz, mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 6 mai 2025
BERBEC Ai ceva îndoieli că te poţi descurca onorabil, dar poţi primi sprijin de la cei pe care i-ai ajutat. O mână spală pe alta, și amândouă, fața - dar trebuie să rămâi fidel promisiunilor şi angajamentelor făcute. Lasă orice decizie privind locul de muncă, sau altă alegere importantă, pentru săptămâna viitoare. O veste, poate pe seară! Atenţie la variaţiile de temperatură, mai ales la ploaie, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie sub control! Discuţii, în general sterile, asta mai pe seară. Cu jumătate din zodiac favorabil poți vedea, acasă, un film bun, sau un spectacol, pe net, tot seara.
TAUR Execuţi aproape automat treburile cotidiene. Gândul îţi este la altceva şi acel lucru te obsedează pe zi ce trece. Mai ai răbdare! Astăzi nu amesteca viteza cu graba, poţi avea surprize! Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Simţi un oarecare grad de exaltare, de preaplin din cauza influenţei puterilor primăverii şi ar trebuie să dai curs impulsului. Să-ţi oferi, adică, realizarea unei dorinţe mai vechi, pentru care nu ai avut timp până acum. Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine.
GEMENI Astăzi parcă îţi lipseşti timpul şi nu ai aer destul. Ritmul cotidian, brusc, este prea rapid şi te deranjează. Pe de altă parte ai poftă de ceva bun şi multă tandreţe... O zi contradictorie! Relaţiile de familie, cu prietenii, anturajul – după caz - se ameliorează lent, dar sigur, pentru cei care au avut o oarecare “răceală” în sentimente. Astăzi ai multe pe cap. Ştiai sau nu, „mâine este o altă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine ceea ce poate aştepta! O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu!
RAC Trebuie să te adaptezi, acesta e secretul! Dacă aştepţi ceva, o veste îţi poate schimba părerea iniţială. Eşti creator, ai idei bune, chiar şi în domeniul sentimental. Fii flexibil şi tolerant! O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se discută din nou despre vechi proiecte şi idei. Relațiile cu persoanele născute în semne de aer şi foc sunt azi armonioase, dar nu sunt favorabile cu cei nascuţi în semne de apă si pământ. Poţi face mici schimbări de program, dar fără implicări majore. Ai impresia că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni, care îţi trebuie mai mult pe măsură ce trec zilele.
LEU Armonie, conciliere, pacifism sunt coordonatele zilei de astăzi. Reuşeşti să menţii pacea atât de necesară şi la serviciu şi acasă. Dar faci mari eforturi, pentru că te implici personal... Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. La serviciu, dacă te duci, sau unde îţi petreci dimineţile, uneori, toată ziua, trebuie să foloseşti fiecare moment. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută, din partea anturajului apropiat. Analizează cu atenţie şi dă curs deciziilor profitabile.
FECIOARĂ Nu te afunda în detalii, nu ajungi nicăieri. Ai o veste despre o posibilă sumă de bani, de primit! Situaţia cere reflecţie. Trebuie să te gândeşti ce faci primăvara aceasta, că timpul zboară! Cu toată starea de fapt și amenințarea războiului, sufletul tău bun te împinge spre compromisuri. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, numai după ce reconfirmi înţelegerile trecute. Astăzi aspectele generale, conjunctura, arată că preocuparea ta majoră este să menţii status quo, poate fi vorba de o situaţie, o relaţie sau o pozitie actuală care te avantajează, cu care te simţi confortabil.
BALANŢĂ Eşti într-o bătălie continuă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tale. Episodul de astăzi se consumă la serviciu, sau la mobil, etc sau la o probă, un examen, un prag. Continuă, sunt şanse mari de reuşită! Fă în aşa fel, ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Realizări mici, însă pline de bucurii. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, pentru că eşti o persoană armonioasă. O mică supărare, dar pe total zi rezultatul îți este favorabil.
SCORPION Nu rămâne izolat, astăzi domeniul sentimental este avantajat. Flirt, seducţie, cucerire – orice îţi stă la dispoziţie, tu trebuie doar să alegi. Este momentul organizării unei seri memorabile! Ai multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie astăzi şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai face griji degeaba! Domeniul sentimental este bine aspectat, Venus îţi trimite salutări din vârful buzelor, amorul este o artă dar şi o ştiinţă, nu exgera, dar nici nu renunţa. Lasă-te în fluxul evenimentelor plăcute, distrează-te, dar să nu exagerezi cu... paharul!
SĂGETĂTOR Eşti inspirat astăzi şi reuşeşti să te afli când trebuie, unde trebuie. Mai mult, iei deciziile, alegerile corecte atât la serviciu, la muncă cât şi acasă, în familie. Pe total, o zi bună! Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Fii la obiect în ceea ce afirmi, în timpul discuţiilor în familie, cu cei dragi. Nu da naştere la confuzii şi la probleme artificiale. Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos, dar nu şi norocos. Fii chibzuit şi cumpătat. Investeşte, cumpără obiecte de valoare, sigur, dacă ai ceva bani, trăieşte bine, respectă-te ca să fii respectat!
CAPRICORN Astăzi eşti lăudat şi ţi se promite ajutor. Ai şi unele ecouri plăcute în familie. Cursul activităţii tale este favorizat, perfecţionismul tău este satisfăcut, totul pare că merge spre bine! Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Magnetismul personal este în creştere. În unele ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi conflictele inutile, de altfel. O problemă personală îşi poate găsi rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de iscusinţă şi discreţie. Nu-ţi face griji, probabil totul o să sfârşească cu bine, ca în filmele americane alb-negru, cu „happy end”.
VĂRSĂTOR O zi... excelentă, pentru tine! Dacă ai un obstacol, un examen, o să fii surprins de cât de priceput eşti. Se pare că energii misterioase, de tipul punct zero, sunt la dispoziţia ta. Doar astăzi! Transformări în bine, la serviciu şi acasă. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, rudelor, ale anturajului apropiat. Nu trebuie să neglijezi propriul confort nervov, o activitate prea concentrată, prea obositoare, face să ratezi rezultatul dorit.
PEŞTI Important pentru tine, astăzi, este să transmiţi semnale şi mesaje fără să te consumi, fără să te enervezi! În duo, comunică cu calm şi fii precis, solo, un zâmbet înseamnă mare lucru! Pe total, o zi bună! Confortul spiritual este cheia succesului tau. Transforma “încăpăţânarea” ta proverbială în tenacitate şi termină proiectele pe care le-ai început. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poţi fi dezamăgit de modul în care o sa te ajute colegii, prietenii, rudele, anturajul. Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei.