Horoscopul lui Dom’ Profesor,  17 iulie 2026. Iarna ce va să vină și o moleculă misterioasă

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  17 iulie 2026. Iarna ce va să vină și o moleculă misterioasă

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  17 iulie 2026. Iarna ce va să vină și o moleculă misterioasă  

Pe 17 iulie s-au născut John Jacob Astor, James Cagney, Earl Stanley Gardner, Donald Sutherland, Juan Antonio Samaranch, Angela Merkel, Ion Alexandrescu, Nicolae Neagoe.

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Marina şi Eufrasie.

Tradiţional, în „Kalendar”, Circovii de vară continuă cu Sf. Mare Mucenică Marina, motiv creştin suprapus peste vechea sărbătoare a femeilor, care ţinea trei zile, astăzi probabil fiind iniţierea secretă în confreriile feminine. ”Sătenii nu ştiu în ce zi cade şi din trei zile, doar s-o nimeri una”, (Speranţia). Secretul "surorilor" era şi este bine păstrat. Poate că mai ştiu "toate vorbele şi toţi paşii" unele femei şi le transmit din mamă în fiică, dar le este frică să le spună altora.

Strict interzis femeilor şi mai ales femeilor însărcinate să lucreze după prânz, sub aspre pedepse, să nu fie „mărinite”. Se dă de pomană. Probabil, obiceiuri din neolitic.

Marele savant german Julius Lips

Marele savant german Julius Lips arăta că în prezent, pe Pământ coabitează toate erele omeneşti posibile, de la cea a pietrei şlefuite, a neoliticului, până la societatea post-industrială.  Şi se întreabă ce vor constata arheologii peste zece mii de ani, în speranţa că atunci vor mai exista oameni şi arheologi.

Nu știu de ce, dar am primit o mulțime de informări, rapoarte, studii despre prognoza meteo pentru iarna 2026-2027. De la tot felul de autorități în materie. Formulări de tipul: ”This year the GWV Winter 2026/27 NAO forecast predicts a neutral NAO with the margin for error potentially swinging the NAO from weakly positive to weakly negative.”  Pe undeva am și caietele lui Topor, dar am renunțat la ele. Să vă explic de ce. Pentru cei mai tineri trebuie să precizez că Nicolae Topor a fost un legendar meteorolog român.

El a făcut o prognoză multianuală pentru România, acoperind perioada 1938-2038. În caiete de matematică. A prevăzut iarna grea din 1942, dar nemții nu au ținut cont.  Pâna prin anii 60-70 ai secolului trecut prezicerile lui Topor au fost corecte. Apoi... au intervenit miile de explozii nucleare care au provocat haosul climatic și încălzirea globală. Bunul meteorolog nu avea cum să știe până unde ajunge răutatea și isteria umană.

Din multele pagini scrise în limbajul specific, am tras concluzia că:

Iarna 2026-2027

Iarna 2026-2027 va fi ceva mai rece decât iarna trecută și mai vântoasă, cu variații bruște și dramatice de temperatură, umiditate și intensitatea vântului.

Se poate specula că de Crăciun nu prea va fi zăpadă în București. Nu am făcut horoscopul pentru anul 2027, toată lumea mă întreabă, am o frână psihică, mă tem de viitor. După cum spunea bunul Ray Bradbury: ”People ask me to predict the future, when all I want to do is prevent it!” Cred că o să folosesc fraza ca un fel de motto, de acum înainte.

Așa că i-am comandat lui nea Staicu un camion de ”uscături ecologice”, iar lui tanti Nela, de la joagăr, un alt camion de ”lăturoaie”, adică ceea ce pică de la cherestea, ca să mă descurc și în iarna ce va să vină. Eu mă mulțumesc cu uscături, mi-e milă de pădure, în timp ce camioane cu remorcă, mai ales noaptea, duc pădurile noastre în Occident. Trec pe sub ferestrele mele.

Dar, am citit un articol interesant în ”Space”. Iată:

 Titan și Pluton au aceeași moleculă misterioasă

  • Titan, luna lui Saturn, și planeta pitică Pluton sunt lumi foarte diferite. Titan are o atmosferă densă și mări de metan lichid, în timp ce Pluto are o atmosferă extrem de subțire și este complet înghețat la suprafață.
  • Însă oamenii de știință au descoperit că au ceva în comun: o moleculă misterioasă necunoscută pe suprafețele lor.
  • Oamenii de știință nu știu încă ce este, dar au câteva teorii despre substanța misterioasă.

Planeta pitică Pluton și Titan, luna lui Saturn, sunt lumi foarte diferite, dar se pare că au ceva neobișnuit în comun. Oamenii de știință au declarat la sfârșitul lunii iunie că au detectat o moleculă necunoscută atât pe Pluton, cât și pe Titan. Această moleculă misterioasă nu a fost identificată nicăieri altundeva în sistemul solar... sau chiar pe vreo exoplanetă cunoscută.

Descoperirea vine datorită Telescopului Spațial James Webb ( JWST ). Cercetătorii au folosit instrumentele NIRSpec și MIRI ale lui Webb pentru a studia radiația electromagnetică provenită din ambele lumi.

Și au găsit o semnătură neobișnuită de potrivire. Mai precis, au observat că ceva absoarbe lumina la lungimea de undă de 0,00020 inci (5,11 micrometri). În mod normal, oamenii de știință ar putea asocia această lungime de undă cu o moleculă existentă. Dar au descoperit că nu există nicio moleculă cunoscută care să corespundă acestei lungimi de undă de absorbție.

Cercetătorii și-au publicat descoperirile , încă neevaluate de colegi, pe serverul de preprint arXiv pe 11 iunie 2026.

O moleculă misterioasă

Cercetătorii au descoperit că molecula misterioasă se află atât pe suprafețele lui Titan, cât și ale lui Pluton, nu în atmosferele lor.

Pentru a încerca să identifice molecula, echipa de cercetare a analizat studii similare despre alte spectre planetare . Dar nu au găsit nicio potrivire.

Lumi foarte diferite

Este deosebit de surprinzător faptul că Titan și Pluton au în comun această moleculă necunoscută, deoarece sunt lumi foarte diferite.

Titan are o atmosferă densă de azot și metan. La suprafața sa se află râuri, lacuri și mări, compuse din metan și etan lichid. Există, de asemenea, întinderi vaste de dune de nisip.

Pluton, pe de altă parte, este complet înghețat la suprafață. Are și o atmosferă de azot, dar aceasta este extrem de subțire. Scoarța este compusă din gheață de apă înghețată și există ghețari de gheață de azot înghețată. Munții lui Pluton sunt gheață de apă și uneori gheață de metan. Există, de asemenea, posibili vulcani de gheață, unde un amestec mocirlos de apă înghețată, amoniac și metan erupe la suprafață în loc de magmă fierbinte.

Bruno Bézard , conducătorul studiului, a declarat :

”Este interesant pentru că avem puține informații despre compoziția suprafeței solide a lui Titan. [Suprafața lui Titan] este foarte dificil de accesat din cauza opacității atmosferei, care conține mult metan, opac la multe lungimi de undă în infraroșu.

Bănuim că există gheață de apă; există niște particule organice care se așează pe sol, dar, de fapt, nu există nicio identificare clară a vreunui lucru.”

În căutarea unei molecule compatibile

După cum s-a menționat anterior, cercetătorii au căutat o potrivire cu molecula misterioasă în spectrele altor planete, atât din sistemul nostru solar, cât și dincolo de acesta. Nu au găsit niciuna.

Însă atât Titan, cât și Pluton au substanțe cunoscute sub numele de toline în atmosferele lor. Acești compuși sunt alcătuiți din carbon și azot. Ne-ar putea duce la molecula misterioasă? Se pare că nu. Bézard a spus:

”Am analizat multe ghețuri simple care ar putea fi prezente datorită condensării tuturor hidrocarburilor și nitraților, a tuturor compușilor fotochimici care se formează în atmosfera lui Titan, și acestea nu se potrivesc. Există câțiva compuși care nu sunt prea departe, precum și o întreagă familie de compuși care [s-ar putea potrivi]; îi numim alene.”

Unele diferențe între molecule

Deși cercetătorii sunt siguri că este vorba de aceeași moleculă, au observat totuși unele diferențe între semnăturile de pe Titan și Pluton. Linia de absorbție din spectrele de pe Pluton este de aproximativ trei ori mai groasă decât cea de pe Titan. Asta înseamnă că este mai abundentă pe Pluton.

Pe Titan, molecula este distribuită mai inegal. Există mai multă moleculă pe partea posterioară a Lunii – partea opusă mișcării sale înainte de-a lungul orbitei sale – decât pe partea anterioară.

Dar ce este molecula? Câteva posibilități actuale sunt benzenul, o hidrocarbură în formă de inel, amestecată cu o altă moleculă necunoscută. Sau ar putea fi o formă de gheață de acetilenă sau cetenă, spun cercetătorii. Sau ar putea fi o moleculă familiară care se comportă într-un mod neașteptat? La urma urmei, acestea sunt lumi cu adevărat extraterestre.

Cercetătorii colaborează cu un alt grup

Acum, cercetătorii colaborează cu un alt grup condus de Jonathan Lunine la Laboratorul de Propulsie cu Jet al NASA din California. Aceștia studiază distribuția compusului misterios pe suprafața lui Titan. După cum a remarcat Bézard:

”Ar putea fi important. Poate ne va ajuta să vedem dacă se corelează cu vreo caracteristică geomorfologică de la suprafață, cum ar fi vastele câmpuri de dune.”

La mijlocul anilor 2030, misiunea Dragonfly a NASA va ajunge pe Titan. Aceasta ar putea ajuta la identificarea moleculelor relevante direct pe suprafața lui Titan. Dar îi lipsește un instrument de spectroscopie în infraroșu, care va împiedica detectarea directă a caracteristicii spectrale de la suprafață. Acum specialiștii de la NASA, înțelegând situația, se gândesc cum să adauge un spectrometru în infraroșu fără să mărească greutatea navei cosmice.

Așa cum și domniile voastre trebuie să înțelegeți că mâine este, în definitiv, o altă zi!

Horoscopul lui Dom’ Profesor,  17 iulie 2026

 BERBEC

Astăzi nu trebuie să te repezi ca berbecul! Mai mult calm şi numără în gând până la zece, sau bea un pahar de apă, poate ajută să te calmezi! Graba strică treaba şi tu nu vrei să strici nimic!

Astăzi continuă, pe alt registru, disponibilitatea ta pentru comunicare şi usurinţa transpunerii în vorbe a unor trăiri. Pe de altă parte simţi o mişcare centrifugă de izolare, mai ales în a doua parte a zilei, pe seară, o nevoie de singurătate şi solitudine în care vântul pustiului sentimental să-ţi vindece rănile sufleteşti.

TAUR

Ca în toate dimineţile, dacă eşti la serviciu, sau pe plajă, atunci oboseşti. Normal. Da, dar azi poţi să ai şi o veste bună şi o seară relaxantă, plăcută, poate la o terasă, sau un film bun, pe Netflix. Determinarea ta începe să-şi arate rezultatele în carieră. Şeful tău este mulţumit şi poate să-ţi propună un nou proiect, o nouă perspectivă. Nu te încânta, nu îţi dă şi bani mai mulţi! Planetele sunt dispuse complex, doar în jumătate de horoscop, planetele personale sunt înşirate după Soare, sugerând că ai de ales între două sau mai multe posibilităţi.

GEMENI 

Eşti distrat, cam confuz şi nu te poţi concentra. Ce poţi să faci când nu ai chef de nimic? Mai nimic, dar cu competenţă! Zâmbeşte mult şi fii agitat, aşa lumea nu o observe că nu faci nimic! Încearcă să închizi, să pui un marcaj clar între situaţiile din trecut şi cele pe care vrei să le începi. Atât în afaceri, serviciu, viaţă profesională cât, mai ales, în domeniul personal, pe plan sentimental şi al intereselor tale. Din nou ţi se cere ajutorul, în familie. Toată perioada, toată ziua, stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică, o operaţiune "de cadastru" de stabilire de frontiere spirituale.

RAC

Dacă ai schima locul? Poate schimbi şi norocul, vorba proverbului. Nu ai multe motive de bucurie, dar nici nu vezi viitorul în negru. O schimbare este necesară. Poate o plimbare, în oraş? Luna îţi poate da falsa impresie că totul depinde numai de tine, că toate stau doar pe umerii tăi, că eşti un Atlas modern. Impresia că totul este în responsabilitatea ta nu te părăseşte toată ziua, dar te face mai serios şi mai precaut. Şi te simţi singur, foarte singur, distopia sanitară ne înebunește lent și dulce ca-n Orient! Dacă eşti celibatar impresia de împovărare şi solitudine te ajunge şi acasă. Dacă nu, ai o şansă în plus să fii pus la punct, adică nu eşti tu chiar Atlas: eşti trimis să arunci gunoiul şi să cumperi pâine de unde ştii, proaspătă să fie, că ai uitat, cuprins de probleme psihologice!

LEU

Astăzi ai ocazia să descoperi anumite motive ale comportamentului din ultimul timp al colegilor, al celor din jurul tău, în general vorbind. Ia atitudine şi lămureşte imediat lucrurile! Atmosfera se încălzeşte la propriu şi la figurat la serviciu, sau unde munceşti, dar atitudinea ta rece de prădător te face un bun conducător, o călăuză în vremuri grele. Cu Venus favorabilă, lucrurile par să stea mai bine, eşti avantajat. Şi nu numai în dragoste, Venus, în astrologie este "micul benefic" care aduce avantaje şi îndulceşte necazurile, în general. Evită să aduci acasă problemele de la serviciu, lasă tensiunea şi frustrarea pe pragul căminului tău.

FECIOARĂ 

O zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi/sau al prietenilor reflectând asupra modului cum ultimele evenimente din distopia sanitară influenţează viaţa ta. Dimineaţa trebuie să reduci ritmul personal, dar aşa, ca să nu se vadă. Trebuie să înţelegi că mai repede nu înseamnă mai bine. De mult ritmul cotidian general a întrecut limita până la care lucrurile se puteau face bine şi solid. Viteza cu orice preţ duce la superficialitate şi derizoriu. Iar pe şosea, la amendă, sau accident! Ai ocazia să aflii nişte informaţii confidenţiale. Sper că nu eşti dus cu plută, ca să le spui în gura mare!

BALANŢĂ

Intri într-o perioadă favorabilă discuţiilor, negocierilor, stabilirii de alianţe şi colaborări. Îţi place acest lucru! Dar nu exagera cu armonia: pace şi prietenie nu au fost şi n-o să fie! Treci printr-o perioadă în care îţi găseşti cuvintele mai uşor, dar eşti mereu obosit. Acest lucru poate să contrarieze persoanele dragi. Spune-le că "ai o conjunctură nefastă", dar trece! Spiritul de competiţie fără reguli care domneşte în jurul tău nu este pe placul tău, te tulbură şi de scandalizează, îţi lasă un gust amar şi un sentiment de nedreptate socială. Cauţi echilibrul, ca orice Balanţă. Trebuie să-l realizezi treptat, în etape, ca la acomodarea cu marile înălţimi, pe munte.

 SCORPION

Astăzi trebuie să te abţii, nu mai înţepa pe nimeni, cu mult calm şi un zâmbet afişat mereu poţi evita discuţiile mai aprinse şi în acelaşi timp să-ţi maschezi starea de nervozitate! Ai tendinţă să-ţi reprimi sentimentele ca să te arăţi mai dur şi mai tare decât eşti în realitate. Pentru cine nu te cunoaşte, merge! Dar pentru ceilalţi, cei dragi, familia, prietenii buni, lasă să-ţi cadă armura, exoscheletul tău de Scorpion veninos şi arată-ţi sufletul bun şi caracterul senzual!

 SĂGETĂTOR 

O dimineaţă densă cum nu ai mai avut demult. Relaxare! La cumpărături de vineri, sau la film! Sunt doua locuri unde prin definiţie poţi să te simţi bine şi să-ţi reîncarci bateriile.

Astăzi termină ce ai început şi abordează băncile şi ratele. Problemele sentimentale lasă-le pentru mai pe seară. Poate plouă! Şi ce este mai plăcut, decât derularea unei poveşti de dragoste în sunetul ploii. Ai o dimineaţa ceva mai densă în care trebuie "să muşti şi să fugi"! Rămâi vigilent şi atent la orice zvon sau intrigă de culoar.

CAPRICORN 

Cu toate că astăzi pari absent şi îngrijorat, ai o veste nu prea bună, nu ai frică, păstrează speranţa, continuă şi porţile succesului pot fi lângă tine. Toate drumurile îţi sunt deschise! O intuiţie, un simţământ, accelerează activitatea în direcţia intereselor tale. Ai ghicit bine! Comunicare nu este pe culmi, nu are volum, dar are calitate. Se pare că oamenii de succes sunt cumpătaţi la vorbe. Ia exemplu de la ei.

VĂRSĂTOR  

Ai probleme financiare, dar şi sentimentale. Ia-le pe rând! Ca să ai succes trebuie să ai obiective clare. Fă lumină în bugetul tău, abţine-te de la capricii şi aplică o logică de succes. Astăzi bazează-te pe logică, intuiţia este în vacanţă! Trebuie să faci faţă unor probleme diverse, mari şi mici. Fă ordine, dimineaţa situaţiile urgente de serviciu, apoi interesele tale! O zi ceva mai dificilă, dar care pote trece repede şi în linişte dacă vorbeşti puţin şi nu ieşi din rutină. Femeile din jurul tău, de orice sex ai fi, îţi fac probleme, astăzi. Fie gelozii de pisici răsfăţate, fie încercări de genul "corect sau greşit", adică îţi pun întrebări la care ştiu deja răspunsul, dar testează sinceritatea ta. Un balamuc întreg...

 

PEŞTI

Astăzi ai un mare dar al comunicării, al povestirii. Cu toate că eşti predispus la exagerari gen Munchausen, nu renunţa la punctul tău de vedere, ci susţine-l cu multă iscusinţă şi umor! Doreşti mai mult echilibru, să te sprijini pe oameni siguri, de încredere. Este o atitudine spirituală necesară şi benefică! O zi rezervată lucrurilor obişnuite, programului cotidian. Un proiect al familiei, poate o construcţie, poate o mică afacere, solicită atenţia ta imediată. Trebuie să precizezi unele lucruri, dar mai înainte cere şi părerea familiei, chiar dacă unii dintre ei, din familie, nu se pricep. Fă-i să participe, să se simtă bine în familia ta, ca membrii importanţi cărora li se solicită sfatul. Poţi continua cu succes, cu sprijinul întregii familii!