Fostul procuror-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, susţine că procedura de selecţie a procurorului general declanşată de Ministerul Justiţiei nu a indicat un profil de candidat şi nici reperele pe care cei interesaţi trebuiau să le îndeplinească şi consideră că "fără solicitări specifice şi fără un profil de candidat, orice evaluare pare ca fiind doar bunul plac al ministrului".
Declarația lui Horodniceanu vine în contextul în care comisia condusă de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a respins, miercuri, pe cei patru procurori care şi-au depus candidatura pentru poziţia de procuror general - Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu -, ceea ce a dus la reluarea procedurii.
"Deciziile de astăzi ale ministrului Justiţiei nu mă surprind. Este, însă, necesar să aflăm care au fost exigenţele pe care nu am reuşit să le satisfacem. Aprecierea subiectivă a unei persoane nu poate, prin ea însăşi, fără a justifica reperele avute în vedere, să fie credibilă", afirmă Daniel Horodniceanu într-o declaraţie transmisă Agerpres.
El spune că "această abordare este nesatisfăcătoare şi neprofesionistă, fie că provine de la ministrul Justiţiei, ori de la membrii comisiei de examinare aflaţi în subordinea acestuia".
"Nici profilul de candidat, nici reperele la care trebuia să răspundem nu au fost prezentate în anunţul de lansare a procedurii. În aceste condiţii, fără solicitări specifice şi fără un profil de candidat, orice evaluare pare ca fiind doar bunul plac al ministrului, ceea ce într-o societate democratică este inadmisibil", menţionează procurorul.
Horodniceanu arată că, "deşi această abordare tinde să devină un mod de lucru" al ministrului, ea "prezintă riscul de a descuraja candidaţii oneşti să se prezinte la proceduri viitoare".
"În ceea ce mă priveşte, am atâta încredere în proiectul de management, pe care îl voi face public, încât voi profita de orice platformă de acest fel pentru a-l face cunoscut profesioniştilor dreptului", mai spune magistratul.