Evenimentul Zilei > International > HOLLANDE face apel la un răspuns ferm în faţa TERORISMULUI şi denunţă masacrele din NIGERIA
HOLLANDE face apel la un răspuns ferm în faţa TERORISMULUI şi denunţă masacrele din NIGERIA

HOLLANDE face apel la un răspuns ferm în faţa TERORISMULUI şi denunţă masacrele din NIGERIA

Preşedintele francez François Hollande a făcut apel, azi, la un răspuns „colectiv şi ferm” în faţa terorismului, denunţând în acelaşi timp masacrele comise în Nigeria.

Gruparea islamistă Boko Haram comite „o adevărată crimă împotriva umanităţii”, a afirmat liderul francez în cadrul unei întâlniri la Palatul Elysée cu corpul diplomatic străin acreditat la Paris, după cum relatează AFP, citată de Agerpres.

„Nu este vorba numai de femeile care sunt răpite, ceea ce reprezintă deja o crimă atroce, ci şi de copiii care sunt masacraţi, de localităţile şi oraşele întregi care sunt rase' de pe faţa pământului”, a adăugat preşedintele Hollande.

„Trebuie să susţinem ţările vizate de aceste crime: Nigeria, Camerunul, dar şi Nigerul, Ciadul, care sunt ameninţate”, a continuat Francois Hollande, subliniind că situaţia din aceste ţări „cere din partea comunităţii internaţionale măsuri adecvate”.

„Oricare ar fi opiniile noastre, oricare ar fi şi dezacordurile noastre, noi am demonstrat solidaritatea comunităţii internaţionale în faţa unui duşman comun care are un nume: terorismul”, a mai declarat Hollande, cu referire la Marşul Solidarităţii organizat duminica trecută la Paris, după atentatele comise săptămâna trecută în capitala franceză şi soldate cu 17 morţi.

„Noi am declarat război terorismului, şi nu religiei, este un război împotriva urii”, a insistat Hollande, adăugând că „atentatele comise la Paris sunt o insultă la adresa islamului şi a lumii şi că primele victime ale terorismului sunt musulmanii”.

„Răspunsul nostru trebuie să fie ferm în faţa terorismului, dar acesta nu poate fi decât colectiv. Fiecare din ţările noastre trebuie să ia toate măsurile necesare şi Europa trebuie să-şi întărească dispozitivul său de securitate”, a mai afirmat Francois Hollande.

În acelaşi cadru, preşedintele francez a insistat asupra „intensificării cooperării internaţionale şi îmbunătăţirii schimbului de informaţii privind deplasările (jihadiştilor), sprijinul, finanţarea de care pot beneficia teroriştii”, subliniind că „cel mai durabil răspuns (în faţa terorismului) este o acţiune fermă şi unită în favoarea păcii şi securităţii internaţionale”.