Până acum, partidul Kahol Lavan condus de fostul şef al Statului major al armatei Benny Gantz, a obţinut 33 de mandate, faţă de cele 31 ale Likud, formaţiunea premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu.

Rezultatele finale vor fi anunțate abia după ce vor fi numărate și voturile din 14 secţii, acolo unde au fost semnalate nereguli.

A treia mare formaţiune în urma alegerilor de marţi este Lista Arabă Unită, care a obţinut 13 mandate, cu patru mai multe decât cele ale partidului ultrareligios sefard Shass.

Partidul ultrareligios aşkenaz Yaadout Hatorah a obţinut opt mandate, la fel ca formaţiunea ultranaţionalistă Israel Beiteinou, a fostului ministru Avigdor Lieberman.

Premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu, a cărui carieră politică este în joc, i-a cerut joi rivalului său Benny Gantz să formeze un guvern de uniune naţională, dar Gantz a răspuns că, pentru depăşirea impasului politic, doreşte la rândul său un astfel de guvern, dar în fruntea căruia să se afle el.

Preşedintele israelian Reuven Rivlin, care trebuie să încredinţeze misiunea de formare a guvernului ales va începe duminică primele discuţii cu partidele parlamentare, scrie Agerpres.

 

Te-ar putea interesa și: