Haos în Capitală. Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor, dată peste cap

Haos în Capitală. Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor, dată peste capSursa foto: EVZ

Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor este afectată joi dimineaţă din cauza unei avarii la reţeaua electrică în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, din Capitală. Mai multe tramvaie şi troleibuze au rămas blocate pe traseu.

Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor, afectată

„Astăzi, 05.06.2025, începând cu ora 09:00, din cauza unei avarii ENEL în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, circulaţia tramvaielor şi troleibuzelor STB este afectată”, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Troleibuzele Solaris

Troleibuzele Solaris. Sursa foto Arhiva EVZ

În zona respectivă sunt blocate o parte din tramvaiele liniilor 1, 4, 10, 40, 55, precum şi din troleibuzele de pe liniile 69, 70, 79, 85 şi 86.

„Pentru a limita disconfortul călătorilor şi pentru a fluidiza traficul, STB SA a dispus măsuri de deviere a circulaţiei vehiculelor afectate”, precizează STB.

Au fost probleme și zilele trecute

În urmă cu câteva zile, linia de tramvai 11 a circulat pe un alt traseu. Linia 44 a fost suspendată din cauza lucrărilor de intervenție pe calea de rulare a tramvaielor de pe Calea Giulești, conform Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).

Traseul a inclus următoarele opriri: „Zețarilor”, Prelungirea Ferentari, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Strada Progresului, Bulevardul Timișoara, Bulevardul General Paul Teodorescu, Bulevardul Doina Cornea, Șoseaua Orhideelor, „Gara Basarab” și retur.

Traseul autobuzelor a fost modificat

Linia de autobuz navetă 644 a operat între terminalele „Cartier Giuleşti” și „Vasile Pârvan” și va avea următorul traseu: „Cartier Giuleşti”, Calea Giuleşti, Şoseaua Orhideelor, Bulevardul Dinicu Golescu, Strada Berzei, Calea Plevnei, "Vasile Pârvan", cu întoarcere pe Calea Plevnei, Strada Sfântul Constantin, Strada Ionel Perlea, Strada Grigore Cobălcescu, Strada Berzei, Bulevardul Dinicu Golescu, Şoseaua Orhideelor, Calea Giuleşti, „Cartier Giuleşti”.

STB, trafic

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Autobuzele liniei 644 au circulat pe Calea Giulești, pe carosabil, și vor opri în stațiile de la bordură. Pe Strada Berzei, Calea Plevnei, Strada Sfântul Constantin, Strada Ionel Perlea și Strada Grigore Cobălcescu, vehiculele liniei 644 au folosit calea de rulare a tramvaielor și au oprit în stațiile liniei 44: „Radio România”, „Vasile Pârvan”, „Cişmigiu” și „Ostașilor”.

Ne puteți urmări și pe Google News