HALUCINANT. Pavilionul Spitalului de Psihiatrie care a ars în totalitate, NU AVEA AUTORIZAȚIE ISU pe motiv că era... clădire VECHE și EXCEPȚIE la lege. Cauza incendiului I FOTO

HALUCINANT. Pavilionul Spitalului de Psihiatrie care a ars în totalitate, NU AVEA AUTORIZAȚIE ISU  pe motiv că era... clădire VECHE  și EXCEPȚIE la lege. Cauza incendiului I FOTO

Pavilionul Spitalului de Psihiatrie Gătaia, unde erau cazați zeci de pacienți cu probleme psihiatrice, nu aveau autorizație de funcționare emisă de ISU Banat. De fapt, de zeci de ani, de când fosta clădire militară a devenit spital, nu a existat un astfel de aviz. Duminică noaptea clădirea a luat foc, de la coșul de fum, și a ars în totalitate. Peste 70 de pacienți, unii imobilizați la pat, au trebuit mutați din fața flăcărilor.

Pavilionul 28 a ars în totalitate. Focul a izbucnit, arată pompierii, în urma anchetei de luni, în jurul coșului de fum – ”acesta nefiind izolat față de elementele combustibile”  - și s-a propagat în jos. A ars întreaga secție de ergoterapie, dotată prin programul național dedicat, dar și spațiile destinate pacienților. Practic, tot ce a mai rămas, arată managerul spitalului, sunt câteva piese de mobilier, din metal, la parter. ”Tot ce nu s-a distrus de foc, s-a distrus de apă”, a declarat Cornelia Șargan, managerul spitalului.

Potrivit surselor EVZ, microcentrala care încălzea Pavilionul 28 și pe cel învecinat ar fi trebuit să folosească lemn și cărbune pentru încălzire, însă în schimb se foloseau ”brichete” care ar fi generat o flacără mai puternică, astfel că s-a aprins coșul de fum. Mai mult, clădirea veche, avea podul pavat cu stuf, fără izolație ignifugă.

Spitalul – excepție

Ne puteți urmări și pe Google News

Spitalul de Psihiatrie Gătaia are o capacitate de 445 de paturi din care duminică erau ocupate 363. Acesta funcționează pe locul în care, până în anii 70 era o unitate militară. Este și rațiunea pentru care clădirea a intrat în excepția legii, iar pompierii nu trebuie să îi acorde autorizație de funcționare, ci numai aviz. Aviz pe care, de altfel, unitatea medicală îl deține.

”Pentru această clădire nu există autorizație, deoarece ea nu se încadrează, conform legii, pentru avizare, fiind exceptată deoarece e o clădire foarte veche la care s-a făcut schimbarea obiectului de activitate”, explică Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt al ISU Banat.

În rest, imobilul era echipat corespunzător: cu hidranți pentru stingerea incendiului și instalații detectoare d gaze și fum.

Zeci de pompieri și voluntari de  la primăria Gătaia și de la alte două localități din apropiere au acționat timp de 10 ore pentru stingerea incendiului. Potrivit conducerii spitalului pagubele depășesc 1 milion de lei.