După ce a trecut de două tururi de calificări şi a avansat pe tabloul principal al importantei competiţii găzduite de capitala statului Florida, Mihaela Buzărnescu a rămas fără benzină în confruntarea cu franţuzoaica Caroline Garcia.

Tenismena în vârstă de 32 de ani nu a contat pe teren, iar „Caro” Garcia s-a distrat în setul întâi. Franţuzoaica s-a impus cu un autoritar scor de 6 – 1, fără a-şi ceda niciodată propriul serviciul şi fără a-i oferi lui Buzărnescu nici măcar o singură oportunitate de break.

De doar douăzeci şi cinci de minute a avut nevoie Garcia pentru a închide primul act de la Miami Open, în faţa unei Mihaela Buzărnescu obosite şi rămase fără idei. Jucătoarea din ţara noastră nu s-a trezit nici în setul secund, nereuşind să găsească antitodul pentru serviciul lui Garcia. Cu un retur deficitar şi cu un serviciu nesigur, sportiva originară din Bucureşti a fost nevoită să se recunoască înfrântă, după numai o oră şi şase minute de joc (2 – 6).

Mâine intră în arenă Simona Halep

România rămâne, în aceste condiţii, doar cu două reprezentante la turneul de la Miami. Sorana Cîrstea şi Simona Halep, racheta numărul unu a reprezentativei tricolore, vor intra mâine în arenă, pentru a se bate pentru un loc în primele şaisprezece. Halep o va întâlni chiar pe învingătoarea Mihaelei Buzărnescu de miercuri seară, Caroline Garcia, iar Cîrstea îşi va măsura forţele cu talentata Anett Kontaveit, din Estonia.

Revenită în circuitul WTA după aproape o lună de pauză, Simona Halep spune că s-a recuperat complet în urma uşoarei accidentări resimţite la finalul disputei cu Serena Williams, de la Australian Open. „Mă simt bine şi abia aştept să joc la Miami Open. După ce mi-au trecut toate problemele fizice, am efectuat mai multe antrenamente în ţară” a explicat, cu multă încredere în glas, constănţeanca clasată pe locul trei în ierarhia WTA.