Simona Halep s-a reîntâlnit cu Darren Cahill, la București. Cum a reacționat românca | VIDEO

Simona Halep s-a reîntâlnit cu Darren Cahill, la București. Cum a reacționat românca | VIDEO

Aflată în pregătire zilele acestea la Baza Stejarii, Simona Halep s-a revăzut cu Darren Cahill, antrenorul alături de care a bifat cea mai importantă performanță a carierei: titlul la Roland Garros 2018.

Australianul Darren Cahill a sosit în România pentru a onora invitația de a lua parte la „Sports Festival”, eveniment ce va avea loc, sâmbătă, la Cluj-Napoca.

Aseară, Cahill a aterizat la București și a mers direct la Baza Stejarii, acolo unde a fost așteptat de Simona Halep. Entuziasmată de reîntâlnirea cu fostul ei antrenor, Simona a sărit în spatele lui Cahill.

„Salut, sunt Darren Cahill şi am ajuns la Bucureşti, la frumoasa bază Stejarii. Abia aştept să ajung la Cluj, la Sports Festival. Daniela Hantuchova, Fabio Fognini, Marius Copil şi mai era cineva, dar nu cred că este un jucător atât de cunoscut…”, a spus Cahil.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Cluj, Simona Halep și Fabio Fognini vor fi vedetele meciului demonstrativ. Iniţial, italianul trebuie să joace alături de soţia sa, Flavia Pennetta. Fosta campioană de la US Open s-a accidentat şi a fost înlocuită cu Daniela Hantuchova, fost număr 5 WTA. Toate partidele vor fi transmise sâmbătă, în direct pe Digi Sport 1, de la ora 18:00.